Legendele au coborât în iarbă, fanii au făcut show în tribune!** Fostele echipe din Craiova și-au scos gloriile de la naftalină pentru un meci demonstrativ
Lipsa acută de fotbal și nostalgia derby-urilor locale, cu fotbaliști adevărați și ambiții disimulate, au adus circa 3.000 de craioveni pe stadionul din Valea Roșie. Unul care de ceva vreme nu-și mai poate revendica această denumire, cel puțin nu pentru a găzdui un joc de nivel decent. Cel organizat joi seara, între defunctele echipe ale Băniei, Universitatea și Electroputere, a adus însă o pleiadă de reale vedete ale Craiovei și totodată ale fotbalului românesc. Titanii au fost întâmpinați cum se cuvine, cu scandări, aplauze și solicitări de fotografii și autografe. Galeria Științei, la fel de puțin numeroasă și scindată de interese cum a fost în ultimii ani, a contribuit la spectacol cu torțe, fumigene, printre care răzbăteau celebrele invocări ale marii iubiri, „Știința, Știința”, dar și declarația de dragoste veșnică: „Am fost, suntem și vom fi cu Știința până la moarte”. Numai că Știința a fost deposedată până și de nume de cel care a îngropat-o, fiindcă Mititelu a amenințat fostele glorii să nu mai folosească titulatura Universitatea Craiova dacă nu vor să-i cunoască avocații și să se convingă de ce i se mai spune „Procesomanul”. Și nici pe stadionul pe care și-au croit drum în Europa, către Lisabona, Milano, Bordeaux și pân” la Leeds, nu le-a permis Mititelu accesul, fostul „Central” fiind rezervat acum doar pentru meciurile fiului lui Mititelu, Adrian junior. Finanțatorul-horror nu a fost uitat, dedicându-i-se o gamă extinsă de înjurături, însoțite de mesajul „Un nume mare, compromis de un patron mititel”, blestemele la dresa acestuia necontenind în repertoriul microbiștilor din întreaga arenă.
Oblemenco – omagiat, Balaci și Beldeanu – absenți
„Maximii” s-au refugiat astfel pe „Electro”, nederanjați de condițiile de joc și vestiarele „antice”, care au depășit de mult stadiul „insalubru”. La fel, nici spectatorii nu s-au cramponat de ierburile printre care cu greu zăreai terenul pentru a-și saluta foștii idoli. Au răspuns invitației mulți dintre ei, unii absentând din cauze obiective, însă au surprins spunând „pas” chiar „Minunea Blondă”, Ilie Balaci și colegul din linia mediană a „Maximei”, Aurică Beldeanu, ambii prezenți în oraș la ora meciului. Sorin Cârțu și-a revendicat postura de antrenor, avându-l ca secund și jucător pe Nae Tilihoi. Și cum meciul demonstrativ a fost organizat în deschiderea unui important turneu de juniori dotat cu „Cupa Ion Oblemenco”, figura „Tunarului” a ghidat echipele către centrul terenului, așa cum făcea odinioară căpitanul de legendă al Campioanei Unei Mari Iubiri. Fosta sa extremă de încredere și prieten de nădejde, Teo Țarălungă, a reprezentat generația care a adus primul titlu la Craiova, în 1974. Au evoluat jucători din mai multe vremuri de cea a lui Țarălungă și Titi Bâtlan până la cei care puteau să mai joace și acum, Vancea sau Marius Sava. Mulți dintre „oldboiși” au crescut în Valea Roșie, la Electro, și au făcut pasul spre partea de vest a orașului, către Universitatea, sau invers, așa cum a fost cazul lui Gabi Popescu, Mitriță, Biță, Firănescu, Calafeteanu, etc.
A fost 4-2 pentru alb-albaștri
Spectacolul a fost mai degrabă pe cele două bănci de rezerve, unde caterinca a fost la nivel de Champions League, pe teren raportul final diind 4-2 pentru Universitatea. Au marcat cei intrați mai recent în categoria veteranilor, respectiv Sava (2), Cristescu și Ciurea, respectiv Gabi Popescu și Calafeteanu. Gigi Ciurea a fost printre cei mai aplaudați jucători de pe teren, el evoluând atât la Universitatea, cât și la Electro. De altfel, jocul a fost întrerupt spre final de „invazia” a doi fani, care l-au îmbrățișat pe „Piticul” care aducea o victorie memorabilă acum mai bine de 20 de ani împotriva lui Dinamo, la un meci cu peste 45.000 de spectatori în tribunele „Centralului”. Dispariția fenomenului fotbalistic din Bănie la nivelul primelor două eșaloane, dar și solicitările tot mai dese pentru selecționata „Old Boys Craiova Maxima” de a susține meciuri demonstrative i-a determinat pe componenții acesteia să se gândească la intrarea în competiții. Emil Săndoi a confirmat intenția fostelor glorii de a se înscrie în competițiile oficiale, la nivelul ligii județene. Pe de altă partea, Sorin Cârțu i-a făcut marcaj viceprimarului Florentin Tudor, care a promis că se va implica pentru susținerea unei echipe a Craiovei. „Fii atent la ce vor craiovenii!” i-a strigat Cârțu tânărului edil în momentul în care suporterii au izbucnit în repriza secundă scandând: „Vrem echipă!”
Universitatea Craiova old-boys: Racolțea, Fl. Dumitru (portari), Negrilă, Ungureanu, Tilihoi, Donose, Geolgău, Țarălungă, Ciupitu, Săndoi, Ciurea, Bica, Mohora, Papură, Cristescu, Vancea, Cojocaru, Papa. Antrenor: Sorin Cârțu. Manager: Ion Împușcătoiu.
Electroputere Craiova old-boys: Bărăga, Preduț, Rinder (portari), Mitriță, Bărbuceanu, Biță, M. Matei, T. Matei, Șt. Nanu, Crețu, Luță, Orbuleț, Gabi Popescu, Iriza, S. Chivu, S. Zamfir, Calafeteanu, Ștefănică, Firănescu, Petrișor, Gârleșteanu, Albeanu. Antrenor: Marian Bondrea.
Arbitri: Silviu Bogdan și Marian Ezaru.