Leonard Doroftei e pregătit să părăsească România! Problemele din Ploiești i-au pus capac: în ce țară vrea să se stabilească
Leonard Doroftei este pregătit să ia o decizie radicală, la 49 de ani! Marele campion al României a plecat luni spre Montreal, în Canada, și și-a anunțat apropiații că nu dorește să se mai întoarcă în țară.
Potrivit surselor ProSport, Doroftei a fost prezent, sâmbătă, la ziua de naștere a soției lui Adrian „Rechinul” Diaconu, unul dintre prietenii săi. La masă, cei prezenți au auzit un anunț puțin așteptat din gura „Moșului”. Acesta le-a spus că părăsește România cu destinația Canada, pentru a se stabili acolo cu familia.
Totuși, nu ar fi prima dată când „Moșul” anunță că părăsește România, din cauza problemelor, astfel că prietenii săi se așteaptă să se răzgândească și să revină în țară în viitorul apropiat.
Problemele lui Leonard Doroftei!
În 2017, Doroftei a fost obligat de autoritățile din Ploiești să părăsească spațiul în care-și desfășura acitivitatea, din cauza riscmului seismic ridicat. „Moșul” s-a mutat cu pub-ul într-un loc lângă stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Totuși, procesul a fost câștigat de Doroftei, dar problemele sunt departe de a fi rezolvate, iar fostul sportiv acuză că este „sabotat” intenționat
Marele campion din box continuă lupta și după ieșirea din ring, iar, între timp, devenise chelner, întrucât nu mai făcea rost de oameni pentru pub-ul său: „Chelnerii pleacă acolo unde văd, pentru că dacă n-au clienți, n-au nici bani. În pub-ul meu am învățat meseria de chelner. Am servit la mese, cot la cot cu angajații. În această meserie trebuie să fii tot timpul alături de clienți. Dacă ești încruntat, treci la bucătărie! Chelnerul nu are voie să fie supărat, altfel rămâne fără clienți”, a declarat Doroftei pentru Libertatea.
Doroftei recunoaștea că-și face treaba din pasiune; „Îmi place la nebunie să servesc la mese. Cred că am fost ospătar într-o viață anterioară. În pub organizez diferite evenimente. N-am altă soluție, pentru că altfel lucrurile se mișcă destul de încet. La toate evenimentele pe care le-am organizat anul acesta au fost 150 de persoane. S-au «jucat» cu casa închisă”, a mai spus fostul boxer.