Leonard Doroftei, implicat într-un accident rutier în Mehedinți
Boxerul Leonard Doroftei a fost implicat, vineri seară, într-un accident rutier pe DN 6, în județul Mehedinți, șoferul autoutilitarei care a lovit mașina pe care o conducea pugilistul fugind de la locul accidentului, la ora transmiterii acestei știri fiind căutat de polițiști.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinți, subcomiarul Nicolae Lohon, accidentul s-a petrecut în jurul orei 19:10, pe DN 6, în apropierea viaductului Bahna dintre Drobeta Turnu Severin și Orșova, Leonard Doroftei fiind cel care a sunat la 112, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform aceleiași surse, boxerul a anunțat că, în timp ce se deplasa pe DN 6, mașina pe care o conducea a fost lovită de o autoutilitară, în impact oglinda retrovizoare, dar și parbrizul mașinii lui Leonard Doroftei fiind sparte. Acesta a mai spus că cioburile parbrizului spart l-au rănit la mână.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță, dar sportivul nu a avut nevoie să fie transportat la spital.
Leonard Doroftei le-a spus polițiștilor că șoferul autoutilitarei care l-a agățat în trafic nu a oprit, ci și-a continuat drumul.
La ora transmiterii acestei știri, polițiștii de la Serviciul Rutier au format mai multe filtre în încercarea de a-l depista pe șoferul care a fugit de la locul accidentului.
Potrivit polițiștilor, când va fi găsit, acestuia i se va reține permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile și va fi cercetat pentru părăsirea locului accidentului.