Liceul Tehnologic „Sf. Pantelimon” din București a câștigat etapa a patra a Cupei Hagi Danone, după ce a trecut în finală de Școala Numărul 113, scor 1-0. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat LPS „Mircea Eliade”.
Copiii au fost premiați de legenda Stelei, Gavril Pele Balint, unul dintre eroii Finalei Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla 1986.
La vicecampioana din București a evoluat și o domnișoară – Georgiana Agnes.
Golgheterul turneului din Capitală a fost Mario Ianis Vladu, de la LPS „Mircea Eliade” – 7 goluri. Luca Geantă (Liceul Tehnologic „Sf. Pantelimon”) a fost desemnat „Cel mai bun portar al turneului”.
Liceul Tehnologic „Sf. Pantelimon” din București este a patra echipă calificată la turneul final, după LPS Banatul (Timișoara), Școala „Aurel Vlaicu” (Arad) și Școala „Europa” (Târgu Mureș). Ultimele două calificate se vor stabili la Iași și Galați, după cum urmează:
Turneul Final Cupa Hagi Danone se va desfășura la Academia Hagi din Constanța, în perioada 29 mai – 1 iunie. Pe lângă cele 6 echipe școlare câștigătoare ale fazelor zonale, la turneul finalvor mai participa șase echipe de club. Câștigătoarea Turneului Final va fi desemnată campioană națională, iar cei 12 copii campioni vor reprezenta România la DNC Spania, alături de deținătoarea trofeului din 2018.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER