Liviu Dragnea condamnat: ce se întâmplă cu „noul Rapid” și „noul Scornicești” Turris Tr. Măgurele? FC Rapid 1923 a fost asumat de liderul PSD, iar echipa din Teleorman îi aparține lui Valentin, fiul politicianului. Dragnea a primit 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, sentință definitivă

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

UPDATE 28 Mai | Liviu Dragnea se află, în prezent, în Penitenciarul Rahova, unde deja a început executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare, dar vreme de 21 de zile, liderul PSD se va afla în carantină.
„Deținuții sunt supuși unui examen clinic general, cu scopul depistării bolilor infectocontagioase și parazitare, semnelor evidente de agresiune, adicțiilor, tulburărilor psihice, riscului de suicid, stabilirii formulei dentare, luându-se măsurile medicale care se impun, inclusiv internarea într-o unitate sanitară”, se arată în regulament.

Măsurile ce se impun, conform legii, la primirea în penitenciar a condamnaților:
a) efectuarea percheziției corporale amănunțite;
b) întocmirea unui inventar al bunurilor personale;
c) efectuarea unui examen clinic general de către personalul de specialitate al penitenciarului, al cărui rezultat este consemnat în fișa medicală;
d) prelevarea amprentelor, urmând ca aceste date să fie transmise și stocate pe suport hârtie în dosarul individual al persoanei condamnate și în format electronic în baza de date națională de comparare a amprentelor;
e) fotografierea, în vederea operaționalizării documentelor de evidență;
f) informarea persoanei condamnate cu privire la drepturile, obligațiile și interdicțiile persoanelor condamnate, precum și cu privire la recompensele care pot fi acordate, abateri și sancțiuni disciplinare care pot fi aplicate;
g) intervievarea, în vederea stabilirii nevoilor imediate ale persoanei condamnate.


Liviu Dragnea, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, a fost condamnat definitiv luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului din Teleorman, iar această sentință ar putea influența soarta a cel puțin două echipe de fotbal: FC Rapid 1923 și FC Turris Turnu Măgurele.

Ambele formații, nou-promovate în Liga 2 după un marș triumfal prin Liga 4 și Liga 3, au legături directe sau indirecte cu familia politicianului condamnat luni.

Liviu Dragnea, în 2017, despre „noul Rapid”: „O să-l creștem!”. Politicianul este membru de onoare al Clubului Aristocratic Rapid

„Noul Rapid” a fost asumat public și explicit de liderul PSD încă de acum doi ani, când, aflat în vizită pe șantierul noului stadion din Craiova, a declarat despre club că „o să-l creștem”. Această legătură a lui Dragnea senior cu „noul Rapid” a fost întărită ulterior, în direct la Realitatea TV, de Nicolae Stanciu (prezentat în emisiune drept președinte al clubului) și însuși primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache. Stanciu i-a confirmat moderatoarei Denise Rifai că Dragnea este, „așa cum ați spus și dumneavoastră, patronul echipei”. Edilul Sectorului 1 a explicat, în aceeași emisiune, că merge la Dragnea de câte ori are nevoie să discute probleme despre „noul Rapid”, iar șeful său de partid i-a promis că va rezolva problema bazei sportive Pro Rapid.


De la stânga la dreapta: antrenorul Daniel Pancu, avocatul Andrei Nicolescu (partener de afaceri cu Sebi Ghiță), Victor Angelescu și primarul Daniel Tudorache la sărbătoarea de după promovarea „noului Rapid” în Liga 2. FOTO: contul de Facebook al FC Rapid 1923

Liviu Dragnea este membru de onoare al Clubului Aristocratic Rapid, organizație din care face parte și generalul de Securitate Vasile Mălureanu, „părintele” din acte al Academiei Rapid, primul nume al clubului care a fost înscris, în 2017, direct în Liga 4.

„Noul Rapid”, ajutat de autoritățile locale și potopit cu sponsori care fie au legături cu PSD, fie contracte cu Primăria Sectorului 1, a fost între timp adoptat de suporterii Rapidului care a falimentat în 2016. Lângă echipă a apărut și Victor Angelescu, un tânăr om de afaceri prezentat inițial ca unul din patroni, cu 40% din acțiuni, dar care nu figurează la Registrul Comerțului decât ca administrator al unui off-shore cipriot intrat în acționariatul FC Rapid 1923. Publicului i s-a spus că echipa e finanțată de Angelescu, dar în prim-plan a continuat să apară, la fiecare succes, primarul Daniel Tudorache. Acesta a urcat pe podium, a luat medalie și a îmbrăcat tricoul de campion atât anul trecut, cât și anul acesta, la fiecare promovare a echipei (din Liga 4 în Liga 3 și din Liga 3 în Liga 2).

După ce FC Rapid 1923 a promovat matematic în Liga 2, oficialii din acte ai clubului au anunțat public că, în sezonul viitor, vizează promovarea în Liga 1 și că bugetul va fi de circa 2 milioane de euro. De asemenea, primarul Tudorache a declarat că în scurt timp va fi adus la echipă încă un investitor, care va avea 50% din acțiuni.

Condamnarea lui Dragnea lasă însă echipa fără „patron” și protector din umbră. Rămâne de văzut dacă „noul Rapid” va reuși să treacă peste șoc și să își continue drumul spre Liga 1.

Turris Turnu Măgurele: stadion nou, finanțare stabilă, ambiții mari. Va mai putea conta în lupta pentru promovare?


Valentin Dragnea, fiul politicianului condamnat luni, a venit pe stadionul din Giulești anul trecut, la meciul de Cupa României câștigat de Turris Turnu Măgurele pe terenul „noului Rapid”. FOTO: Mediafax

Turris Turnu Măgurele, cealaltă formație legată de familia Dragnea promovată acum în Liga 2 după ce a defilat prin Liga 4 și Liga 3, este finanțată direct și public de Valentin, fiul liderului PSD.

Formația din Teleorman a beneficiat, în ultimii ani, de un tratament preferențial care a stârnit nemulțumiri inclusiv printre primarii PSD din alte localități. La Turnu Măgurele s-a construit în pripă un stadion modern, cu toate facilitățile, în timp ce orașe mari, cu o tradiție lungă în fotbal (Pitești, Constanța, Bacău, Timișoara) încă așteaptă să fie incluse în programul CNI și să li se aloce fonduri pentru reconstrucția arenelor vechi de zeci de ani.

Site-ul riseproject.ro a scris, în ultimii ani, despre legăturile fiului lui Liviu Dragnea cu TelDrum, o companie care câștiga toate contractele cu fonduri publice din Teleorman și care a intrat în insolvență după ce Uniunea Europeană a sesizat fraude uriașe cu fonduri europene în județul respectiv.

Anul trecut, când în România a fost declarată epidemia de pestă porcină, Valentin Dragnea și-a vândut ferma de porci de la Salcia cu doar câteva zile înainte ca autoritățile să facă anunțul oficial, iar afacerile din acest domeniu să se prăbușească.

Turris Turnu Măgurele este poreclită și „noul Scornicești”, după numele echipei făcute de Ceaușescu în comuna natală, și care a ajuns ca în anii 80 să joace în Divizia A după blaturi și abuzuri care au scandalizat fotbalul românesc. Echipa din Teleorman era considerată de șefii de cluburi din Liga 2, până la condamnarea lui Liviu Dragnea, printre favoritele la o nouă promovare, succesivă, în Liga 1.

Și în acest caz, este de văzut dacă sentința primită de liderul PSD va afecta ambițiile fiului său, Valentin.

 

Publicat: 28 05. 2019, 08:56
Actualizat: 28 05. 2019, 17:22