Livrează arme
„Adio, dar rămân cu tine!” e sintagma ce poate sintetiza cariera
lui Sorin Babii, omul care a tras peste 300.000 de cartușe de-a
lungul activității de performanță. Arădeanul de 46 de ani a spus
adio tirului de performanță anul trecut, când a realizat „că nu mai
poate ține pasul”, dar armele îi sunt încă aproape.
Sorin s-a axat în principal pe propria familie, dar nu a putut să
uite de sportul care l-a făcut celebru. Antrenor la un club din
Iași, Babii conduce și o firmă care intermediază toate produsele de
care are nevoie tirul românesc. El a decis ca tirul să fie și pe
mai departe sportul care să îi aducă beneficii și pentru asta și-a
coordonat afacerile tot pe acest profil. Și-a deschis o firmă,
fiind unic importator de produse necesare desfășurării activității
într-un poligon de tir. „Nu am putut să stau deoparte. Am decis să
renunț și să mă axez pe ceea ce am de făcut acasă la Arad, unde
sunt împreună cu soția și cele două fetițe ale mele. În afară de
asta, antrenez la CS Omega din Iași și am o firmă care aduce
materiale pentru tirul sportiv din România. Practic livrez
cluburilor și federației tot ceea ce au nevoie pentru desfășurarea
activității”, spune campionul olimpic de la Seul 1988 (pistol
liber).
Vrea să
scoată un campion olimpic
În ceea ce privește tirul, Sorin are ambiții mari și din postura
de antrenor. Este în permanență conectat la poligoanele de la
București, Iași ori Arad, acolo unde lucrează cu mai mulți
sportivi. Printre ei, Săucă Alexandru este ținta principală a
tehnicianului Babii, care are gânduri mari legate de elevul lui.
„La 21 de ani, Săucă este un tânăr plin de talent. Sper să crească
în performanță, iar peste trei ani să fie pe liste la Jocurile
Olimpice de la Londra. În perspectivă, în funcție de cât de mult
vom lucra, putem să ne gândim și la o medalie la Jocurile Olimpice
din 2016, dar mai este până atunci”, ne declară plin de încredere
Sorin Babii. Cine știe, poate revine chiar el. Astfel ar deveni
recordmenul României la capitolul prezențe la JO, depășindu-le pe
Elisabeta Lipă și regretata Lia Manoliu.
2 medalii
olimpice posedă Babii: aur (pistol liber) la Seul și bronz (aer
comprimat) la Barcelona