Liz Hurley și Shane Warne nu mai formează un cuplu. Fostul sportiv, consolat de fosta

O altă zi, o altă despărțire pentru un cuplu celebru. Actrița Elizabeth Hurley și fostul jucător de cricket australian, Shane Warne nu mai sunt împreună.

Informația a fost prezentată în exclusivitate încă de luni de revista „Hello!” din Marea Britanie, însă toți au crezut că este doar un zvon, cei doi având, potrivit imaginii pe care și-au creat-o, o relație perfectă.

Doar că ieri, fostul mare sportiv a confirmat pe contul său de twitter ruptura. „Trecutul este trecut și așa trebuie să rămână”, a fost declarația care a pus pe jar redacțiile tuturor tabloidelor.

Astfel, știrea s-a confirmat, presa din Vest aflând pe surse, de la apropiații celor doi, și care au fost cauzele care au dus la ruptură. Chiar dacă pozau în cuplul perfect, cei doi au avut, se pare, mereu probleme de comunicare și așteptări diferite. Acestea s-au acutizat în ultimele două luni, iar motivul principal a fost reprezentat de faputl că Elisabeth voia să întemeieze o familie împreună cu Shane, care, în schimb nu se simțea pregătit să facă acest pas, considerând că un simplu act nu va schimba natura relației lor. În cele din urmă, actrița i-ar fi dat de înțeles că nu mai sunt la vârsta la care să aibă o relație de tip adolescentin, iar fostul jucător de criket a decis că despărțirea este singura variantă plauzibilă.

Shane, consolat de fosta?

Ca și cum despărțirea nu ar fi fost suficientă, Shane le-a oferit astăzi jurnaliștilor din lumea întreagă noi motive pentru a umple paginile. Astfel, la casa acestuia din Melbourne, și-a făcut apariția, în urmă cu puține ore, Simone Callahan, nimeni alta decât fosta lui Shane.

Teoretic, o astfel de vizită nu ar fi trebuit să creeze suspiciuni, mai ales că cei doi au împreună o fetiță, însă momentul ales a creat o serie de polemici. Mai mult, faptul că Simone a venit special în Melbourne, ea fiind în Perth în ultima perioadă, a alimentat și mai mult zvonurile.

RECOMANDAREA ZILEI DE LA CANCAN

Disperată din cale-afară de grija propriei fiice! Mama unei celebre prezentatoare TV a aflat în ultima secundă că fetița ei s-a căsătorit cu un bărbat pe care îl cunoștea de doar 3 luni!

Publicat: 18 12. 2013, 19:40
Actualizat: 19 12. 2013, 20:07