Locuri unde fotbalul moare

Redactor:
Sergiu Petre
Locuri unde fotbalul moare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Temă de actualitate pentru guvernanți atunci când România
reușește performanțe pe plan electoral, sportul nu există în
programul candidaților la președinție. Sportul nu va fi o
prioritate în România nici un următorii cinci ani, conform
platformelor electorale ale principalilor șapte candidați la
președinție.

Niciunul dintre ei nu a inclus măcar cuvântul sport în program,
deși, conform intențiilor de vot, printre primii șapte favoriți se
numără Crin Antonescu, fost ministru al Tineretului și Sportului,
patronul Stelei, Gigi Becali, și actualul președinte Traian
Băsescu, care în primul său mandat nu a ratat nicio ocazie de a
premia la Cotroceni fiecare performanță externă a României.

Zece
județe în criză

De bune intenții din partea candidaților nu se bucură nici
fotbalul, cel mai mediatizat sport al României. Conform
directorului loturilor naționale de juniori din cadrul FRF, Miodrag
Belodedici, lipsa de interes a autorităților a făcut ca zece județe
să nu conteze pentru viitorul fotbalului Românesc.
„Lăsând la o parte infrastructura jalnică din România, există
județe care nu au echipe nici măcar în Liga a II-a. De exemplu, la
mine acasă, în Caraș-Severin, există două echipe în a treia ligă,
înscrise pentru a completa la număr seriile. Asta înseamnă că nu
sunt obligate să aibă juniori A sau B, deci nu ajută în niciun fel
loturile naționale”, spune Belodedici.

„Peste 20
de ani o să fim la fel”

Fostul jucător al Stelei susține că atitudinea autorităților va
prelungi agonia din fotbalul românesc. „În 20 de ani, s-au discutat
zeci de proiecte. Toată lumea știe, toată lumea înțelege, dar totul
rămâne de fiecare dată pe hârtie. Peste 20 de ani o să fim la fel,
o să dăm afară antrenori pentru că nu ne califică, deși nu au cu ce
să ne califice, o să ne mințim unii pe alții și copiii vor fi în
continuare în fața calculatorului”, încheie oficialul FRF.

Pariorii
merg pe mâna lui Băsescu

Casa de pariuri Gamebookers a stabilit ultimele cote ale celor
șapte candidați. Astfel, cu cele mai mari șanse de a deveni
președintele României pentru următorii cinci ani este cotat Traian
Băsescu, iar cu cele mai mici șanse, oarecum surprinzător, dată
fiind popularitatea de care se bucura pe vremuri, este Gigi
Becali.

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în această zi
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Strigătul de ajutor al unui club de primă ligă din România: „Primarul vrea să desființeze tot!”. Fotbaliștii, fără bani de mâncare!
Strigătul de ajutor al unui club de primă ligă din România: „Primarul vrea să desființeze tot!”. Fotbaliștii, fără bani de…
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Cătălina Ponor a ajuns de nerecunoscut! Cum s-a transformat trupul ei, la 7 ani după ce s-a retras din gimnastică
Cătălina Ponor a ajuns de nerecunoscut! Cum s-a transformat trupul ei, la 7 ani după ce s-a retras din gimnastică
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Ritual pentru Săptămâna Mare care atrage norocul și te ferește de necazuri și boli
Ritual pentru Săptămâna Mare care atrage norocul și te ferește de necazuri și boli
×