„Lotul Penescu”, mutat la Ploiești

Cornel Penescu (foto) crede că este vânat de instanțele de
judecată din Pitești, motiv pentru care a cerut strămutarea
procesului său.

Andrei Penescu, fiul finanțatorului arestat preventiv pe 13
aprilie pentru dare de mită, a dezvăluit ieri că procesul tatălui
său se va judeca la Ploiești. „Dosarul deja s-a mutat, urmează ca
și tatăl meu să fie transferat cât de curând de la penitenciarul
Colibași. Am luat decizia să cerem strămutarea pentru că vrem să
avem parte de un proces corect. La Pitești există o puternică
senzație că se urmează o anumită linie. Ce să credem, când arestați
preventiv pentru fapte cu pedepse de trei ori mai mari sunt
judecați în libertate, iar tatălui meu i se resping toate
cererile?”, se întreabă retoric Andrei Penescu.

Cornel Penescu a depus la Tribunalul Argeș patru cereri de
eliberare sub control judiciar și una pentru eliberare pe cauțiune,
dar toate i-au fost refuzate de magistrați. Odată cu Penescu, vor
fi mutați la Ploiești și ceilalți doi acuzați rămași după gratii:
Gheorghe Constantin (fost șef al Comisiei Centrale de Arbitri) și
Liviu Făcăleață (directorul general la PIC, firma lui Penescu).

Publicat: 11 09. 2009, 08:10
Actualizat: 11 09. 2009, 08:23