Luceafărul Iași a câștigat turneul de fotbal EURO 2012 al personalului de penitenciare
România este campioană europeană la fotbal. Joi seară, echipa România 1 „Luceafărul Iași” a câștigat finala Campionatului European de fotbal al Personalului de Penitenciare „EURO 2012” de la Iași, reușind să se impună în fața echipei Romania II cu scorul de 1-0. Unicul gol al finalei turneului final de la Iași a fost marcat de fostul jucător al Politehnicii Iași, Dan Lungu. Astfel, Luceafărul România Iași a reușit să intre în posesia titlului continental după ce în urmă cu doi ani a pierdut finala la penalty-uri.
În finala mică a Campionatului European disputat în Copou, Serbia a trecut de Slovacia la penalty-uri, scor 5-3, la finalul timpului regulamentar scorul fiind 0-0.
La finalul competiției desfășurate pe stadionul Emil Alexandrescu din Iași au fost acordate mai multe premii, titlul de cel mai bun jucător al turneului revenind ieșeanului Alexandru Stafie. Cel mai bun portar a fost desemnat austriacul Reinhard Berger, iar trofeul pentru golgeterul competiției a fost acordat sârbului Radoslav Lazovic. Premiul fair-play a revenit echipei Franței.
La EURO 2012 de la Iași au participat 9 echipe de pe continent, între care 2 din România.
„Ne bucurăm foarte mult că am reușit să păstrăm trofeul acasă, după o finală românească. România a prezentat cele mai bune echipe la acest turneu final, iar o finală între cele două echipe este tot ce ne puteam dori. România 1, reprezentată din cadrele Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași, a câștigat după un meci de mare luptă și suntem extrem de fericiți că am devenit campioni la această a patra participare europeană”, a declarat Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași, managerul noii campioane a Europei.
Competiția de la Iași a fost organizată de Primăria Iași.