LUCESCU 70 | Găselnița de a sta pe bancă suspendat. Driblingul lui Mircea Lucescu din meciul cu Sportul Studențesc și gestul rămas în antologia fotbalului | IL LUCElebrating football
Despre sezonul 1989-90 se poate spune că este unicul din România și printre puținele din lume care s-a disputat în două orânduiri sociale diferite, turul într-una, returul într-alta. La fel ca în ultimele precedente trei sezoane, lupta pentru titlu era dusă la distanță mare de restul plutonului de Dinamo și Steaua.
Până atunci, câștig de cauză avusese numai Steaua, astfel încât dinamoviștii, în frunte cu antrenorul Mircea Lucescu, ajunseseră la capătul răbdării și erau de înțeles că încercau să facă aproape orice pentru a-și adjudeca titlul. Totodată acea ediție a fost sacrificată, pentru că urma foarte curând turneul final al CM din Italia. Astfel de la jumătatea returului urma să se joace fără internaționalii susceptibili de a fi selecționați în lotul pentru CM, cei mai mulți provenind de departe de la cele două mari rivale. De aceea și unele partide ale celor două, considerate importante în lupta pentru titlu, au fost devansate, tocmai pentru ca respectivele să poată beneficia de toți jucătorii. FRF a decis însă o dată limită, după care amintiții jucătorii susceptibili de a fi convocați nu mai puteau fi folosiți. Numai că la meciul Dinamo – Farul 2-1, ambele echipe au încălcat această dispoziție, fiind trimiși în teren Răducioiu și Lupu, respectiv Marian Popa. Din acest motiv, conducătorii și antrenorii celor două grupări, Vasile Ianul și Mircea Lucescu, respectiv Hacic Garabet și Gherghe Constantin, au fost suspendați pe câte trei luni, hotărându-se totodată rejucarea acelui meci.
Numai că Mircea Lucescu a avut o idee inedită pentru ca în etapa următoare să ia loc pe bancă alături de echipa sa, „driblând” astfel amintita suspendare. La meciul cu Sportul Studențesc din Regie, s-a înscris pe foaia de joc ca fotbalist! Mai mult, a intrat și în teren în min.76, devenind astfel, la 45 de ani, cel mai vârstnic jucător care a apărut într-un meci oficial pe gazoanele primului nostru eșalon. Ulterior, cei de la FRF au umplut și respectivul gol din respectiva măsura punitivă, astfel încât Lucescu n-a mai putut repeta figura și în meciurile următoare. Gestul a rămas însă în antologia fotbalului românesc, iar respectivul a demonstrat încă o dată că-l ducea capul la orice.
Mircea LUCESCU
Născut: 29.07.1945 (București)
Cariera de jucător
Post: extremă
Debut Div.A: 21.06.1964, Dinamo – Rapid 5-2
- 63-64: Dinamo București 2 0
- 64-65: Dinamo București 1 0
- 65-66: Știința București (Div.B)
- 66-67: Politehnica București (Div.B)
- 67-68: Dinamo București 17 1
- 68-69: Dinamo București 27 8
- 69-70: Dinamo București 24 4
- 70-71: Dinamo București 23 3
- 71-72: Dinamo București 26 7
- 72-73: Dinamo București 28 12
- 73-74: Dinamo București 25 5
- 74-75: Dinamo București 31 4
- 75-76: Dinamo București 26 6
- 76-77: Dinamo București 19 7
- 77-78: Corvinul Hunedoara 34 7
- 78-79: Corvinul Hunedoara 27 5
- 79-80: Corvinul Hunedoara (Div.B)
- 80-81: Corvinul Hunedoara 27 7
- 81-82: Corvinul Hunedoara 23 2
- 89-90: Dinamo București 1 0
Total: 361 jocuri 78 goluri
A cucerit: 6 titluri și o cupă
Echipa națională
Debut: 02.11.1966, România – Elveția 4-2
Total: 64 jocuri 9 goluri
A jucat la un turneu final de CM
Echipa olimpică
Debut: 18.11.1967, RDG – România 1-0
Total: 6 jocuri 0 goluri
Cupe europene
Debut: 13.11.1968, Dinamo – West Bromwich Albion 1-1
Total: 15 jocuri 3 goluri
Cariera de antrenor
În România
- 1978-79: Corvinul 17. 7. 1. 9. 23-25 (etapele 18-34)
- 1979-80: Corvinul (Div.B)
- 1980-81: Corvinul 34. 16. 3. 15. 72-48
- 1981-82: Corvinul 34. 15. 9. 10. 64-42
- 1985-86: Dinamo 21. 13. 3. 5. 32-18 (14-34)
- 1986-87: Dinamo 34. 17. 10. 7. 84-46
- 1987-88: Dinamo 34. 30. 3. 1. 107-25
- 1988-89: Dinamo 34. 30. 2. 2. 130-30
- 1989-90: Dinamo 32. 24. 5. 3. 90-23
- 1997-98: Rapid 34. 24. 6. 4. 70-24
- 1998-99: Rapid 24. 21. 2. 1. 59-13 (1-16 și 27-34)
- 1999-00: Rapid 34. 22. 6. 6. 65-38
Total: 332. 219. 50. 63. 796-332
A cucerit 2 titluri, 2 cupe și o supercupă, a izbutit o promovare din B în A
În străinătate
- 1990-91: Pisa SC (1 Italia)
- 1991-92: Brescia Calcio (2 Italia)
- 1992-93: Brescia Calcio (1 Italia)
- 1993-94: Brescia Calcio (2 Italia)
- 1994-95: Brescia Calcio (1 Italia)
- 1996-97: Reggiana AC (1 Italia)
- 1998-99: Internazionale Milano FC (1 Italia)
- 2000-01: Galatasaray SK Istanbul (1 Turcia)
- 2001-02: Galatasaray SK Istanbul (1 Turcia)
- 2002-03: Beșiktaș JK Istanbul (1 Turcia)
- 2003-04: Beșiktaș JK Istanbul (1 Turcia)
- 2004-05: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2005-06: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2006-07: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2007-08: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2008-09: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2009-10: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2010-11: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2011-12: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2012-13: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2013-14: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
- 2014-15: Șahtar Donețk (1 Ucraina)
A cucerit: 2 titluri ale Turciei, 7 titluri ale Ucrainei, 2 cupe ale Ucrainei, 7 supercupe ale Ucraine, o Cupa UEFA și o Supercupă a Europei. De asemenea, în Italia a izbutit două promovări în Serie A, dar a suferit și 3 retrogradări.
În echipa națională
1981-1986: 58. 24. 19. 15. 77-63
A izbutit o calificare la turneu final de CE
Statistică: Răzvan TOMA