LUCESCU 70 | INTERVIU Răducioiu: „Nea Mircea a fost tăticul meu! Vrea să moară antrenând. Este nebun după fotbal, teren, iarbă, jucători, scheme”

• Florin Răducioiu a fost descoperit, crescut, îndrumat, sfătuit în carieră de Mircea Lucescu. Il Luce l-a luat pe Răducioiu în lotul mare al lui Dinamo în 1985, când acesta avea 15 ani!

Cum îl caracterizezi pe Mircea Lucescu?
Nea Mircea trebuie caracterizat în primul rând din punct de vedere uman. Pentru mine, antrenorul Mircea Lucescu a avut o influență de nedescris, nu am adjective pentru a descrie ce a însemnat pentru mine din punct de vedere fotbalistic. A fost tăticul meu, iar eu am fost feblețea lui, un al doilea fiu. Mi-a dat încredere și n-am să uit niciodată cum m-a debutat la 15 ani cu Poli Timișoara, aveam 40 de kilograme și mi-era o frică… El a crezut în mine. Dar foarte mulți îi datorează lui Mircea Lucescu faptul că au devenit jucători și s-au realizat în viață. Mateuț, Andone, Rednic, Lupescu, Prunea, Stelea, acea generație care pur și simplu a inventat-o el, a creat-o.

Erai protejatul lui?
Am fost cu siguranță privilegiat, am fost protejat, alintat ca un copilaș care avea nevoie de atenție în momentele dificile. Dincolo de antrenorul Lucescu, eu aș pune accentul pe omul Lucescu. Este de o umanitate ieșită din comun, iar în ziua de azi această calitate este foarte rară.

„În 1992, am vrut să mă las, eram depresiv. Lucescu mi-a relansat cariera și viața„

Cum te-a convins să mergi la Brescia?
După campionatul 1991-1992, când eu am jucat la Verona, un sezon extrem de dificil pentru mine, dezastruos, el m-a luat la Brescia și mi-a relansat cariera, pentru că eram pe punctul de a mă lăsa de fotbal. Eram într-un moment extrem de dificil, am avut o poveste cu o fată, cu Janine, eram depresiv total. Am cam exagerat atunci, dar eram aproape să pun punct carierei. Acel an a fost crucial pentru mine. Dacă nu mă lua nea Mircea la Brescia și nu îmi relansa cariera, cred că eram terminat ca fotbalist.

Și după Brescia, ai ajuns la Milan…
Da, am făcut un sezon foarte bun la Brescia, am lucart foarte mult cu nea Mircea, mă antrenam și seara cu el, făceam antrenamente personalizate. Apoi, am semnat cu Milan și pentru mine a fost o onoare, chiar dacă multă lume m-a criticat, că mă duc acolo ca să stau rezervă. Datorită lui Lucescu și apoi a pregătirii fizice, psihice, tactice de la Milan, eu am reușit să fac un Campionat Mondial, dacă nu extraordinar, foarte bun.Asta se întâmplă când un antrenor te ajută în momentele dificile, crede în posibilitățile și în calitățile tale.

„A avut clinciuri cu jucători importanți când ne băga pe noi, tinerii„

A avut și în ce să creadă…
Da, dar știi foarte bine că acest talent se pierde. Sunt foarte mulți fotbaliști cu talent, dar care nu au ajuns sus, nu au avut norocul să pună mâna pe ei unul ca nea Mircea Lucescu. Eu, din fericire, fac parte din lista lungă a lui, de jucători tineri pe care i-a luat de jos și i-a dus foarte sus. Mi-aduc aminte în turneele din străinătate cu Dinamo, când ușor-ușor ne băga pe ăștia mici, a avut clinciuri destul de mari cu unii jucători importanți.

Cum era atunci ca antrenor?
În acea epocă, Lucescu era înaintat din toate punctele de vedere ca mentalitate, anticipa viitorul. Când mergeam în turnee, el citea în autocar L”Equipe, Gazzetta dello Sport, Paris Match, eu îl vedeam din spate, eram copil, și îmi dădeam seama de dimensiunea omului Lucescu și de cultura pe care o avea deja atunci.

Definiția lui Lucescu: inteligent

Ce își dorea cel mai mult de la jucători?
El era în viitor, ne cerea cam ce cer antrenorii moderni de azi. Ne cerea să jucăm foarte mult mingea, să nu o aruncăm, să jucăm inteligent. Îmi aduc aminte acest cuvânt, mi-a intrat în cap de milioane de ori, „inteligent”, să jucăm în mod inteligent. Să jucăm cu mingea la firul ierbii, să jucăm în mod plăcut și eficient. Cred că Dinamo din acea perioadă, 1985-1990, merita un pic mai mult, meritam să câștigăm și noi o cupă europeană, cum a făcut-o Steaua. Lucescu însuși este un antrenor inteligent, căruia îi place să joace mingea. Și la Șahtar în acești ani, era o plăcere să le vezi jocul.

Ce le cerea tinerilor?
De la cei tineri voia multă disciplină, noi am crescut foarte disciplinați, nu întârziam absolut deloc la antrenamente, eram foarte atenți, știam să stăm lângă cei mari, Cămătaru, Moraru, Stelea, Rednic, Andone.

„Pe mine mă certa cel mai mult„

Te certa când erai tânăr jucător?
Foarte mult, foarte mult! Dar îmi dădeam seama că îmi vrea binele și că vrea să îmi îmbunătățesc jocul. Mă învăța și lucruri din afara terenului, îmi dădea sfaturi ca să mă maturizez. Îmi cerea din ce în ce mai mult, îmi spunea mereu să fiu mai rău, în sensul sportiv, să pun piciorul, pentru că uneori stăteam cam pe vârfuri. Eu eram cel mai tânăr și eram cel mai certat. Mi-am dat seama mai târziu că mi-a prins foarte bine.

Vă și culturaliza…
Bravo! Da! Ce am încercat să fac și eu cu puștii de la Under 17. Anumite persoane s-au luat un pic de mine, că de ce nu-i duc la mall-uri. Eu voiam să-i duc la muzeu, așa am învățat eu de la nea Mircea. El așa ne spunea: „E foarte important să aveți și voi o cultură generală”. În orice oraș în care mergeam, ne ducea să vedem o biserică, un muzeu, să ne rămână ceva. Asta a fost amprenta Lucescu.

I se spune Directorul!

Avea vreo poreclă printre jucători?
„Directorul”, dacă îmi aduc bine aminte. Eu nu l-am numit niciodată așa, i-am zis”nea Mircea” tot timpul. „Directorul” îi ziceau, dar, sincer să fiu, nu știu de ce.

Cum e văzut în Italia?
La Brescia a lăsat o impresie extraordinară. L-am întâlnit aici în urmă cu o lună, am mâncat o pizza împreună. Ori de câte ori vine aici, toată lumea îl primește cu brațele deschise, a lăsat o amintire nemaipomenită. Are mulți prieteni aici, se vede cu Corrioni…

Are o mare calitate: entuziasmul

Câți ani crezi că mai antrenează?
Lucescu are o calitate pe care puțini antrenori o mai au după o anumită vârstă. Are un mare, mare entuziasm. Entuziasm de a antrena. El îmi spune în glumă tot timpul că el vrea să moară pe teren, antrenând! Deci îți dai seama ce entuziasm are omul ăsta. Calități rare. Și nu întâmplător a ajuns unde a ajuns. El este nebun după fotbal, după teren, iarbă, jucători, scheme.

În afară de mesajul video pe care l-ai transmis prin intermediul Prosport, ce i-ai mai ura?
Vaaaaiiii! E vorba de faimosul nea Mircea, a schimbat prefixul, o-la-la! Multă, multă forță, baftă pentru noul sezon, sunt convins că va găsi acum noi resurse pentru a reveni și pentru a câștiga din nou campionatul Ucrainei, pentru a merge din nou în grupele Champions League. Multă sănătate! Îi mulțumesc din suflet pentru tot ce a făcut pentru mine atât din punct de vedere profesional, cât și uman. Nea Mircea, La mulți ani de la Brescia, cu sinceritate și cu mare admirație pentru omul Lucescu!