O serie incredibilă de evenimente și întâmplări care au marcat istoria recentă a sportului românesc, dar și a țării se regăsește în cartea de memorii pe care generalul Laurențiu Roșu, fost comandant la CSA Steaua între 2000 și 2004, o lansează astăzi, la Liceul Internațional de Informatică din București.
Ajuns la 67 de ani, fostul handbalist – câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua, în 1977 și dublu campion mondial universitar – a trăit o viață care bate filmul. Revoluția din 1989 l-a prins în prima linie, ofițer în Divizia 1 Mecanizată, care a luat parte la represaliile ordonate de Ceaușescu. După ce regimul comunist a fost răsturnat, Roșu a asistat la măcelul declanșat în București. I-a murit un soldat în brațe, împușcat în gât, a ajuns la Ministerul Apărării după ce unitatea antitero a colonelului Troțca a fost măcelărită din ordinul spionului sovietic Nicolae Militaru, numit ministru de Ion Iliescu. A fost desemnat gardă de corp a lui Iliescu, cel despre care, la nici 24 de ore după fuga dictatorilor, conducerea armatei spunea că e „noul președinte al republicii” – deși acesta nu fusese ales de nimeni în funcție. A „recuperat” de pe stadion „coletele” cu cadavrele Ceaușeștilor, aruncate din elicopter de pilotul speriat de tirurile de arme de la sol, a văzut cu ochii lui cum sub acoperirea vandalizării din clădirea CC al PCR au dispărut documente foarte importante și a fost atacat cu coctailuri Molotov de „manifestanți” în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Redactată sub forma unui interviu luat de istoricul Ionuț Cojocaru, cartea atinge și întâmplări cruciale din existența clubului Steaua – inclusiv momentul înstrăinării echipei de fotbal și cel în care s-a conspirat pentru desființarea grupării „roș-albastre”.
Citiți mai jos un scurt fragment din cartea care va fi lansată azi: momentul în care, pe 23 decembrie 1989, imediat după alungarea lui Ceaușescu, Laurențiu Roșu ajunge în anticamera lui Ion Iliescu și dă nas în nas cu Cornel Dinu.
Fostul internațional dinamovist, la acel moment antrenor la CS Târgoviște, a fost numit de Ion Iliescu, în guvernul provizoriu al lui Petre Roman, în funcția de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului.
Iată episodul întâlnirii Roșu – Dinu, așa cum a fost povestit de stelist în cartea care se lansează azi.
„(…) Laurențiu Roșu: Înainte de Crăciun, pe 23 seara, s-a dat ordin de la ministrul Apărării Naționale, generalul Militaru, ca divizia noastră să pregătească 3-4 oameni pentru apărarea noului președinte al țării, Ion Iliescu. M-a chemat maiorul Gheorghe Carp, și mi-a zis: «Roșule, mergi cu mine!». I-a mai luat pe locotenentul major Florin Matache și pe locotenent major Cristian Agapie. Inițial, nu ne-a spus despre ce era vorba, doar că ne cheamă Ministrul Apărării pentru o misiune foarte importantă. Când am ajuns la minister, primul lucru care ne-a frapat a fost că până atunci, pe oriunde intram, aveam armamentul la noi, nu ne oprea nimeni. Acum, de la intrarea la cabinetul ministrului, un ofițer ne-a oprit, ne-a spus să lăsăm toate armele și chestia asta ne-a speriat puțin, pentru că noi ne gândeam că – fiind în misiune de luptă – nu e normal să ni se ia armamentul. Niciunul nu a comentat, dar apoi am discutat între noi despre faptul că puteam fi împușcați.
Cojocaru: Este important să ne amintim și să punem accentul pe zile și pe evenimente. L: Am lăsat armamentul și am intrat la generalul Nicolae Militaru. El s-a ridicat imediat, era în uniformă, general cu patru stele, și ne-a spus: «Băieții mei, aveți onoarea și cinstea să-l apărați pe noul președinte al României libere și independente. Vă rog să nu mă faceți de râs, tovarășe maior Gheorghe Carp, îi duci acum la tovarășul președinte care se află la Consiliul de Miniștri. Ați înțeles?». Pe drum de la Ministerul Apărării Naționale până la Consiliul de Miniștri din Piața Victoriei, unde se afla Ion Iliescu, mi-am dat seama ce însemna să faci parte din garda președintelui. Îi văzusem pe toți CI-iștii și pe toți securiștii care trebuiau să stea de dimineața până seara pentru a veghea la siguranța președintelui. Eram căsătorit, aveam doi copii minori, soția lucra în Ministerul de Interne și era la rândul ei prinsă în evenimente. M-am gândit că dacă primesc această însărcinare voi avea o viață foarte dificilă. Cu aceste frământări în suflet și cu inima strânsă am intrat la Ion Iliescu. Aici s-a petrecut ceva interesant: când am ajuns la Consiliul de Miniștri, până să ne primească președintele, ne-au invitat într-o sală alăturată. La fel, ne-am lăsat armamentul, de data asta am înțeles de ce. În sala în care am intrat, cine credeți că stătea pe un fotoliu, după un fișet? Nu o să vă vină să credeți: Cornel Dinu. L-am strigat, îl cunoșteam. Și l-am întrebat: «Cornele, ce faci aici?» El era antrenor la Târgoviște. Mi-a răspuns: «Ce să fac, m-au alergat ăștia de la Târgoviște, abia am scăpat, am venit să dau o mână de ajutor noului președinte». Apoi am aflat că soția lui Cornel Dinu era prietenă cu soția lui Ion Iliescu. Și lucrurile se leagă, ați văzut că el a fost numit ministrul Tineretului și Sportului”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER