„Mă întorc la Dinamo”
Niculescu a marcat în trei săptămâni de Bundesliga două goluri, atâtea cât reușise toamna trecută în Liga I, pentru Dinamo.
Te-ai acomodat la noua echipă?
Sigur, se vede și din evoluții, nu? Sincer să fiu, îmi merge de minune. Și stilul de viață de aici îmi priește. Liniștea din Duisburg mi-a reîncărcat bateriile.
Înainte să te transferi aici ai refuzat multe oferte. De ce?
Da, am refuzat propuneri din Rusia și din Asia. Păi se compara vreuna dintre ele cu ocazia de a juca în Vestul Europei? Asta m-a convins să vin la Duisburg. Ambiția de a arăta că nu mi-am spus ultimul cuvânt în fotbalul mare. Și Danciu (n.r. – Dănciulescu) a avut oferte de prin Rusia, din Cecenia… Dar ce, el e fotbalist de țările astea? Are valoare pentru campionate mult mai puternice.
Fanii dinamoviști te regretă…
Le transmit să mă aștepte, pentru că voi reveni la Dinamo. După Duisburg mă întorc să mai dau niște goluri pentru “câinii” mei. Am rămas dator. Până atunci, am încredere că, în luna mai, “frații” mei de acolo vor ocupa cel puțin locul doi.
Cum se face că la Duisburg ai început să marchezi?
Nu știu ce să zic… Așa, pur și simplu. A vrut mingea să intre în poartă. Poate că mi-am regăsit și norocul. Oricum, tot ce fac eu este pentru Euro. Încerc să joc fotbal cât mai bine și să învăț germana. Doar mergem în Austria și Elveția, nu?