Măcelul de la Bastia!** Cea mai traumatizantă experiență pentru roș-albaștri! „Lăcătuș și-a luat bătaie cât pentru toată cariera!”

Niciodată, de la Revoluție încoace, o echipă românească de
fotbal n-a avut parte de un meci cu atâtea durități și de atâta
teroare precum Steaua în noiembrie 1997, cu Bastia, în manșa
secundă a „dublei” din turul al doilea al Cupei UEFA. La București,
în primul meci, fusese 1-0 pentru Steaua, gol Hrib, la jumătatea
reprizei secunde. Niciunul dintre steliști nu bănuia atunci ce urma
să se întâmple peste o săptămână, în Corsica.

4 noiembrie 1997 este o zi pe care niciunul dintre fotbaliștii
steliști care au evoluat la Bastia n-o va uita vreodată.
„Așa ceva nu se uită, a fost o experiență traumatizantă pentru
fiecare dintre noi, nu credeam că așa ceva mai este posibil la un
asemenea nivel”, își reamintește acum Lavi Hrib, fostul
atacant al roș-albaștrilor.

„Lăcătuș
și-a luat bătaie cât pentru toată cariera!”
Fundaș central în acea partidă, în care a făcut pereche cu Adi
Matei, Vivi Răchită, actualul manager al Petrolului Ploiești, își
permite acum un zâmbet când e întrebat despre evenimentele
petrecute atunci. „A fost ceva absolut incredibil! Noi am
avut 2-0 la pauză, ambele goluri fiind marcate de Cătălin Munteanu,
după care, imediat după pauză, când ei au făcut 2-1, a început
coșmarul și pe teren. Spun și pe teren pentru că în tribună, în
sectorul în care erau rudele și prietenii noștri, începuse deja de
mult timp. La golul doi marcat de Steaua, evident că ai noștri au
sărit în picioare și au strigat. Toți spectatorii aflați imediat
sub ei s-au ridicat atunci în picioare și au sărit să-i bată.
Bodyguarzii care îi apărau – erau doar patru! – s-au dat la o parte
de teamă. Ca să nu-și ia bătaie, ai noștri au fost obligați să
scandeze apoi «Bastia» până la finalul partidei! Dar pe teren, după
2-1, nu s-a mai jucat fotbal. A fost măcel. Intrau pur și simplu să
ne rupă picioarele. Când dădeai în minge, trebuia să te și ferești
în același timp. La cornere ne blestemam zilele, pentru că ne
călcau, ne dădeau coate pe unde apucau, ce mai, a fost teroare.
Ne-au bătut cu 3-2, dar ne-am calificat, iar la final țin minte că
ne baricadaserăm în vestiarul nostru, beam șampanie în cinstea
calificării și țineam ușa să n-o spargă jucătorii lor, care dădeau
cu pumnii și picioarele în ea! Oricum, unii ne mai luaserăm niște
pumni și niște picioare pe tunelul care ducea la vestiare. Parcă îl
văd și acum pe Lăcătuș cât de supărat era, cred că și-a luat atunci
bătaie cât pentru toată cariera!”.

Flegme și
monede învelite în leucoplast
Rezervă la acel joc, Lavi Hrib, acum antrenor CS Buftea, în Liga a
III-a, spune că în aceeași teroare au stat și cei care n-au fost
titulari: „Sentimentul acela de frică ți se inducea încă de
când ajungeai la stadion, unul mic de altfel, maximum 10.000 de
locuri și cu tribunele foarte aproape de teren. Când am intrat să
vedem starea gazonului, nocturna era aprinsă cam la treizeci la
sută din capacitate, o lumină difuză, prevestitoare de rău. Afară
era rece, totul părea neprimitor. La toate astea s-a mai adăugat și
un incident înainte de meci, între Lăcătuș și unul mare, negru, de
la ei, Mendy, unul de-ăla de ar fi mâncat copii cruzi. Cât era Lăcă
de cocoș, a cam bătut în retragere când a intrat ăla în el! După ce
a început meciul, Stoichiță, antrenorul nostru, ne-a trimis, pe cei
care eram rezerve, să ne încălzim în spatele unei porți. Aoleu, ce
am pățit atunci! Tribuna era la nici cinci metri de poartă. Ce
flegme ne-am luat! Se urcaseră pe gardurile alea de plasă și urlau,
ne făceau semne că ne omoară. Plus că aruncau cu niște monede grele
învelite în leucoplast, n-am înțeles de ce asta, dar nu mai conta,
oricum durea de rupea dacă te lovea una dintr-aia! Eram cu ochii
mai mult în tribună, să nu ne lovească vreun obiect, decât pe
teren. Când vedeam și măcelul care se petrecea pe gazon,
ajunseserăm să ne rugăm în gând să nu ne bage la joc! După meci,
alte momente de groază, pentru că jucătorii lor se dezbrăcaseră și
ne așteptau la bustul gol în buza tunelului! Ne-au lovit cu ce au
apucat, până și ghetele și le scoseseră din picioare și au aruncat
cu ele după noi!”.

Aveam 18 ani atunci și am rămas șocat când am văzut
ce se întâmplă. Țin minte că la primul gol, după ce am șutat în
minge, am sărit imediat în sus, pentru că a venit unul de la ei cu
talpa ridicată, să mă atace. Dacă mă prindea cu piciorul în pământ,
mi-l rupea
Cătălin Munteanu, acum mijlocaș la Dinamo, pe atunci jucător la
Steaua

Culmea
tupeului! – A doua zi, presa franceză lăuda
comportamentul celor de la Bastia și îi acuza pe români că se
lamentau nejustificat

Eu am fost mai norocos, pentru că pe mine mă ținea
căpitanul lor, care se dădea mai fotbalist și juca elegant. Doar la
cornere am pățit-o și mi-am luat monede și brichete în cap atunci
când mă duceam să bat
Narcis Răducan, director sportiv Steaua, pe atunci jucător

„Le-am
arătat francezilor ce le place lor mai mult,
dosul!”
Recunoscut și el drept un dur pe terenul de fotbal, Adi Matei
dezvăluie că „mai rar așa ceva, ce au făcut băieții ăia de
la Bastia. Nu atât pe teren, pentru că eu le-am înțeles disperarea,
cât în afara lui. Mi-aduc aminte că, la pauză, i-a dat unul de la
ei un șut lui Cătălin Munteanu chiar în fața arbitrului, iar ăla
n-a luat nicio măsură! Era și el cam terorizat când a văzut ce e
acolo, chiar dacă apoi, în repriza a doua, l-a dat pe unul de-al
lor afară la 2-1 pentru noi. Dar din momentul ăla au început să dea
și mai tare, iar omul nu prea mai fluiera nimic. Deși aveam 2-0 la
pauză, ne-au întors, au făcut 3-2, iar în ultimele minute au fost
călare pe noi, să ne dea și golul patru. În ceea ce-i privește pe
ăia din tribună, erau răi de tot. Dar și eu i-am asmuțit un pic
înaintea meciului, că îmi plăcea asta. M-am dus la ei să-i salut,
iar ei s-au urcat pe gard, înjurături, scuipături, tot tacâmul.
Atunci m-am depărtat un pic și m-am făcut că mă aplec să iau ceva
de jos. Au înnebunit când au văzut asta. Chiar nu înțeleg ce i-a
apucat, pentru că eu le-am arătat ce le place francezilor cel mai
mult, adică dosul!”.

I-au
tăiat urechea unui bodyguard
Meciul de la Bastia a fost printre ultimele pentru Daniel Gherasim
în poarta Stelei. Veteranul a fost, însă, cel mai bun stelist de pe
teren, alături de Cătălin Munteanu. Paradele sale, prin care a
salvat Steaua de o înfrângere drastică, i-au scos din minți atât pe
jucătorii, cât și pe suporterii corsicani. „Nici nu mai
știu de câte ori mi-am dat cu mâna peste față ca să mă șterg de
scuipatul pe care îl primeam de la suporterii din spatele meu sau
câte monede mi-am luat în cârcă! Știu că, la finalul partidei, am
rămas pe teren și noi, și brigada de arbitri, în timp ce jucătorii
lor ne așteptau în tunelul de intrare. Într-un final, s-au mai
potolit ei, dar câțiva de la noi tot și-au mai luat niște șuturi.
A, încă ceva: la coborârea din tribună a suporterilor români, adică
a soțiilor, a prietenilor, a rudelor noastre, unuia dintre
bodyguarzii care îi protejau i-a fost tăiată o bucată dintr-o
ureche de către unul dintre suporterii lor, supărat că nu se putea
apropia de români! Pur și simplu a scos cuțitul și a dat cu el, nu
a avut nicio reținere! Ne-au povestit ai noștri pe
urmă!”.

După ce am intrat în stadion, autocarul ne-a lăsat
într-o cușcă din plasă deasă, de sârmă, de unde se intra direct la
vestiare. Atunci n-am înțeles ce era cu cușca aia, nu mai văzuserăm
așa ceva, dar după meci ne-am dat seama ce rol avea: să nu fie
distrus autocarul!
Daniel Gherasim, fost portar Steaua

„Suntem corsicani!
Suntem naționaliști!”
Vivi Răchită spune că el și ceilalți steliști au rămas muți de
uimire când, în dimineața meciului, au ieșit la o scurtă plimbare
în oraș și au încercat să-și cumpere un suc sau o cafea de la
terasele din zonă. „Pur și simplu n-au vrut să ne
servească! Unii spuneau că este închis, deși se vedea clar că nu
este, alții ne spuneau direct că nu ne servesc pentru că suntem
adversarii echipei Bastia, iar ei sunt corsicani și sunt
naționaliști! Eram cu toții îmbrăcați în echipament sportiv cu
însemnele Stelei și era evident cine suntem, dar așa ceva nu mi s-a
întâmplat să pățesc pe nicăieri, în toată cariera
mea”.

Ajunși în vestiarul nostru, la final, beam șampanie
și, în același timp, țineam de ușă, să nu intre peste noi jucătorii
de la Bastia, care loveau cu pumnii și
picioarele!
Valeriu Răchită, manager Petrolul, fost fotbalist Steaua

Grădinescu, amenințat
că i se taie gâtul!
Emil Grădinescu a fost comentatorul TVR la acea partidă și spune că
„niciodată nu mi-a fost frică pe un stadion de fotbal cum
mi-a fost la Bastia. Țin minte că aveam cabina pe ultimul rând al
tribunei, iar acolo am fost băgați toți ziariștii români, inclusiv
cei de presă scrisă. Normal că la goluri am strigat, iar asta le-a
atras atenția spectatorilor de pe rândul din față. S-au ridicat
toți în picioare. A curs cu amenințări, înjurături, dar n-aveau ce
face, aveam geam la cabină. În pauză, însă, au intrat peste noi.
Știu că mi-a rupt unul o franzelă uscată în cap, iar un altul, cu o
față îngrozitoare, îmi făcea din ușa cabinei semn cu degetul
arătător peste gât, de la o ureche la alta. Că o să-mi ia gâtul,
adică! Noroc că a venit Poliția repede. Au vrut să ne mute de
acolo, numai că eu nu puteam pleca, pentru că numai acolo era post
de comentator. Atunci, Marius Georgescu, de la România Liberă, a
spus: «Stați, bă, unde plecăm și-l lăsăm p-ăsta singur? Îl omoară
ăștia!». Și așa au rămas toți cu mine. La final am așteptat cu
toții cam un sfert de oră până să ieșim de acolo”.

Pe undeva, eu mă așteptam la scandal dacă era să nu iasă bine
pentru gazde, pentru că auzisem că, în urmă cu ceva timp, la un
meci în care Bastia nu reușea să marcheze, un suporter a intrat pe
teren cu pistolul și a tras în minge! «Schimbați-o, asta nu vrea să
intre în poartă!», a spus apoi
Emil Grădinescu, comentatorul tv al meciului Bastia – Steaua

O undă de frică ne-a trecut încă de când am plecat
cu autocarul de la hotel spre stadion, pentru că am avut zece
mașini de Poliție care ne-au însoțit, cinci în față, cinci în
spate! Atunci ne-am pus primele semne de întrebare vizavi de ce ne
aștepta la stadion
Lavi Hrib, fost atacant Steaua

6
luni a stat Laurențiu Roșu în afara terenului după
ce la Bastia și-a fracturat antebrațul drept în urma unui duel cu
un adversar. În dreapta, radiografia oaselor rupte după bătălia cu
francezii

Articol scris de: Ioan
VIOREL