Managerul Stelei, PRIMA reacție după ce a fost condamnat la închisoare cu executare:** „Și în meciul vieții te dezavantajează arbitrii”! Declarația de război dată pe FB!

Managerul Stelei a fost condamnat cu executare în Dosarul Transferurilor, primind o sentință de patru ani de închisoare. Decizia luată de Curtea de Apel București nu este definitivă, toți inculpații putând să facă apel.

Oficialul din Ghencea a fost printre puținii oameni de fotbal care nu comentaseră până la această oră decizia Tribunalului, dar și-a expus punctul de vedere, în modu-i caracteristic, pe pagina de facebook.

Azi am aflat că până și în meciul vieții te pot dezavantaja arbitrii. Din neatenție, din rea-voința, asta vom afla curând, dar pentru mine nu contează la ora asta. Contează că am primit mii de mesaje de incurajare, iar aceste gesturi din inimă sunt extrem de importante pentru un om care primește o astfel de veste. Contează că, fiind condamnat pentru o faptă care nu există, nu-ți poți pierde speranța că această eroare nu va fi îndreptată (n.r. probabil din neatenție sau din grabă oficialul din Ghencea a tastat greșit, pentru că altfel și-ar dori singur ca recursul să nu aibă sorți de izbândă), chiar dacă traiesti in România. Contează că am descoperit cât de slabi sunt cei care sărbătoresc decizia luată de o instituție care-și pierde zilnic credibilitatea„, a scris oficialul din Ghencea pe pagina sa de Facebook, pentru ca apoi să le transmită un mesaj rivalilor săi: „Nu vă bucurați prea devreme, așa cum ați făcut-o când ați crezut că Steaua 2012 mai poate fi oprită. Obisnuiți-vă cu gândul că vă veți uita în sus spre noi mult timp de acum încolo!
NIMENI ȘI NIMIC NU NE MAI POATE STA ÎN FAȚĂ‚!!! UNIȚI SPRE 24!!!

Publicat: 12 11. 2012, 20:14
Actualizat: 13 11. 2012, 12:22