Măneciu do Brasil!** O echipă „de la sat” are cei mai mulți brazilieni din România. Povestea TULBURĂ‚TOARE a fotbaliștilor din „Țara Cafelei”

*Avântul Măneciu este echipa din România cu cei mai mulți brazilieni în lot, cinci! ProSport i-a vizitat și vă prezintă povestea lor

*Cei cinci brazilieni stau toți într-un apartament închiriat de club, în Măneciu, și trăiesc din mila publică. Bani nu primesc decât de la părinți

Știți care e echipa cu cei mai mulți brazilieni din România? Nu, nu e CFR Cluj, nici Steaua ori Petrolul, nici măcar Vaslui. E Măneciu! Avântul Măneciu. Iar ca s-o găsești trebuie să iei la pas județul Prahova, undeva între Vălenii de Munte și Cheia. Asta am făcut și noi, într-o duminică, dis-de-dimineață. Debut de retur, derby în localitate. Vine liderul Câmpina, iar promovarea în liga a III-a e acum mai importantă decât toate târgurile rurale deschise lângă Centrul Cultural în zi de sărbătoare. Intrăm pe „drumul oaselor”, cum ne este prezentată poteca ce dă în stadion, șerpuită, îngustă și înțesată de gropi adânci formate din nămolul uscat deja de prima tentativă de primăvară.

Duminică, tot satul se înghesuie spre capătul uliței, acolo unde dai în sfârșit de arena locală. Are tribune (pline), sector pentru oaspeți, „oficială”, masa presei și chiar stație de amplificare. Seara, boxele sunt la Căminul Cultural, dimineața sunt la stadion. Doar playlistul diferă. La poalele Carpaților se aude „Samba de Janeiro”.

„Ce Neymar, Kaka? Ai noștri-s mai buni!”

Cauți repede cu privirea chipurile bronzate de soarele de la Rio, despre care știi că vin din țările unde iarna e doar un substantiv din dicționar. „Uite-i pe bancă, dar nu știu care e unu’ și care e altu’ „, ne ajută un domn care și-a însușit de la intrare rolul de călăuză. Stau înghesuiți pe banca de rezerve, acoperiți cu două rânduri de pături. Sunt cinci la număr și par coborâți dintr-un tablou exotic, iar în priviri le poți citi implorarea mută adresată divinității pentru câteva grade suplimentare în termometre. Același domn cu informațiile la purtător ne întinde o foaie de dictando pe care sunt trecute cu litere mari, îngrămădite, cele două loturi. Într-un parcurs rapid descoperim cinci nume fără nicio neaoșă rezonanță românească: Diego Candido, Igor Araujo, Eduardo Souza Oliveira, Sergio Victorino Garcia și Igor Monsores. E 1-1, iar după pauză își face apariția pe teren primul dintre ei, Diego, mijlocașul. Două pase dintr-o bucată, o bicicletă, două șuturi la poartă și e rost de „ole-uri”. Măneciu joga bonito. Câteva minute mai târziu, e schimbare în atac, intră Eduardo. Se termină 2-1 pentru oaspeți.

Și ceilalți nu joacă? „Au voie doar doi, așa e regulamentul”, explică un oficial. Înainte de vestiare, în fața băncii, antrenorul gazdelor pune de-o ședință la cald. „Tată, să nu vă prind că sunteți supărați! Asta e, mergem înainte”. Brazilienii nu par că înțeleg, dar tehnicianul le face semn că e „ok”, îl bate pe spate pe unul dintre ei și toată lumea e fericită. „Uitați, ei sunt «nepoții» lui Pele. I-a trimis la mine să am grijă de ei, să-i fac fotbaliști”, este introducerea lui Dorinel Beznea, tehnicanul cu cei mai mulți brazilieni din fotbalul românesc.

Au dormit o noapte în aeroport

„De unde sunteți din Brazilia?” E prima întrebare a noastră pentru conaționalii lui Romario. „De la Rio!”. Măneciu, Rio, e cam mult, iar următoarea curiozitate nu poate fi alta decât: „ce căutați aici?”. Iar acum începe povestea brazilienilor din liga a IV-a: „Antrenorul nostru de acolo l-a cunoscut pe Leandro, băiatul care a jucat, în trecut, aici la Măneciu și așa i-a povestit despre noi. Ne doream mult să ajungem în Europa, iar cei de la Avântul erau în căutare de jucători. Am participat la o preselecție și am câștigat. A fost cea mai fericită zi din viața noastră”. Încep planurile, speranțele, visele, progamarea voiajului către România, dar și primele probleme. „Era foarte important să cumpărăm biletele de avion din afara Braziliei pentru că sunt mai ieftine, așa că am apelat la un amic ce se afla în Thailanda. I-am trimis banii lui, cu promisiunea că ne va ajuta să facem această tranzacție. Când am ajuns la aeroport, în Rio, am avut groaznica surpriză să aflăm că biletele noastre n-au fost niciodată cumpărate. Acel băiat ne-a furat toți banii”, povestește Eduardo. Dar nu s-au descurajat! ei și neamurile lor și-au pus speranțele într-o hârtie pe care scria: Măneciu, România.
„Aveam zbor peste o oră, iar în acele 60 de minute părinții noștri au trebuit să cumpere alte bilete. Niciunul din noi nu face parte dintr-o familie înstărită și trebuia să plătim 7.000 de reali brazilieni (n.r. – 2.700 de euro) într-o singură oră, imaginați-vă ce coșmar. S-au împrumutat de unde au putut, au rămas acasă cu datorii și cu speranța că într‑o zi noi vom fi cei care le vom trimite bani. Așa am putut să ne urcăm în avion. A fost ceva incredibil…”, continuă Araujo.

Primul contact cu țara despre care nu știau decât că, în mod ciudat pentru niște brazilieni, e „periculoasă”, a fost un eșec! „Când am ajuns în București, nu era nimeni care să ne aștepte la aeroport și nici nu aveam vreun contact al cuiva. Știam doar că trebuie să ne aștepte un anume „Dorinel”. Am stat 12 ore în aeroport, fără telefon, fără niciun semn de la nimeni, am dormit și pe jos în acea noapte”, își amintește Sergio. A doua zi, de dimineață, doi oameni au venit la Otopeni cu un carton pe care scria Avântul Măneciu. Brazilienii dormeau pe jos, iar antrenorul l-a bătut pe spate pe unul dintre ei și s-a prezentat: „Dorinel”. „Am sărit pe el, credeam că am fost părăsiți acolo”, se amuză puștiul poreclit „Serginho”.

Promisiuni pe hârtie, ospitalitate în realitate

Nu a fost însă ultima dezamăgire pentru sud-americani. „Ni s-a spus că e o echipă cu statut profesionist, din liga a II‑a, că vom sta la hotel, că vom avea salariu, apoi apartamentele noastre și nimic din promisiunile acestea n-au fost respectate. Suntem aici de câteva luni și ghici ce? Tot familiile noastre ne trimit bani. Câte 100, 50 dolari, cât au. Cu ce ne dau părinții, puțin de altfel, îi împărțim la cinci și ne descurcăm așa. Stăm toți cinci într-un apartament din Măneciu, iar bani nu am văzut până acum de la club”, ne explică Diego. Par totuși că s-au obișnuit și au trecut peste șocul realității, au în continuare puterea să viseze și cred că pasul spre Europa este un mare pas. Dau de înțeles că pentru ei, jos înseamnă Brazilia, iar Măneciu, România, liga a patra e o treaptă mai înaltă.

„Ceea ce ne dorim în acest moment este să ajutăm Avântul Măneciu să promoveze și apoi să plecăm către o altă echipă, pentru care să jucăm cu adevărat, cum ar fi Steaua, Petrolul, Dinamo. Știm că nu există victorie fără luptă, tocmai de aceea facem tot posibilul să satisfacem pe toată lumea. Părinții sunt mândri că am plecat în Europa, sunt mulți băieți acolo în Brazilia care sunt invidioși pe noi, iar noi suntem recunoscători lui Dumnezeu că am ajuns până aici, chiar și așa, cu toate aceste probleme. Mai trist este că ai noștri deja ne-au spus că nu ne mai pot trimite bani, iar de acum înainte trebuie să ne descurcăm pe propriile puteri”, spune Araujo. Și în povestea brazilienilor de la Măneciu intervine vestita ospitalitate a românilor. „Suntem recunoscători antrenorului, care e ca un tată pentru noi, ne-a dat încredere și de asemenea locuitorilor de aici. Ne sprijină, ne văd pe stradă și ne cheamă acasă, ne dau mâncare, sunt foarte drăguți. Tratamentul pe care îl avem aici nu îl vom găsi niciodată în Brazilia. Dacă ne place ceva în România, e felul cum are lumea grijă de noi”, continuă Igor.

De la 40 de grade la -15 grade

Chiar dacă afară soarele mângâie un pic prin răcoarea de la munte, unul dintre băieți își trage gulerul de la geacă, apoi își pune gluga de la hanorac. „Nu ne-am obișnuit deloc cu frigul, a fost foarte greu, am avut picioarele degerate de la zăpadă, am crezut că murim pur și simplu. A fost un impact uriaș. Venisem de la 40 de grade la -15”, spune Eduardo. Mărturisirea este întreruptă de Diego, care e în tricou: „Acum e bine, ne bronzăm.” Interviul este deja împărțit în cinci, fiecare întrebare primește cinci răspunsuri, vocile sunt intercalate și e greu să notezi fiecare versiune.
După mulțumiri, rămâne și o rugăminte: „Vă rugăm să scrieți povestea noastră, să afle și cineva de noi și să ne ajute să progresăm. Suntem conștienți că nu ne vom transfera toți în același loc, dar trebuie să căutăm un loc în care să învățăm”.

Avântul este antrenată de unul dintre selecționerii echipei Prahova Muntenia – Dorinel Beznea, care reprezintă România la turneul UEFA Regions Cup, din 3-5 aprilie, în Bulgaria, primul eșalon al fotbalului prahovean fiind, de departe, cel mai valoros din țară!

Când am ajuns în România, am stat 12 ore în aeroport, fără telefon, fără niciun semn de la nimeni, am dormit și pe jos în acea noapte
Sergio Victorino Garcia, jucător Avântul Măneciu

Cea mai mare performanță a fotbalului din Măneciu, pe lângă prezența în divizia C, a fost, în 1978, vizita „Craiovei Maxima”, în șaisprezecimile Cupei României. Fix în urmă cu 35 de ani, Cămătaru marca golurile decisive pentru succesul oltenilor, cu 5-2, după 1-1 la pauză

Nu ne-am obișnuit deloc cu frigul, a fost foarte greu, am avut picioarele degerate de la zăpadă, am crezut că murim
Eduardo SOUZA, jucător Avântul Măneciu