Maradona atacă: „Pleacă, ciclul tău s-a terminat!”. Pe cine susține pentru șefia FIFA

Celebrul Diego Armando Maradona nu menajează pe nimeni.

Campionul mondial din 1986 și vicecampion mondial în 1990 a intrat cu talpa sus la șeful FIFA, Joseph Blatter. Fostul decar al naționalei Argentinei a dezvăluit faptul că susține candidatura prințului iordanian Ali Bin al Hussein pentru șefia forului fotbalistic mondial

Aflat la Bogota, unde va participa azi la un meci de caritate în favoarea păcii, El Pibe D’Oro a dat recital. „Blatter e corupt. Sunt foarte motivat să-i spun: pleacă, ciclul tău s-a terminat”, a tunat legendarul jucător de la Napoli.

Maradona susține proiectul prințului Ali, despre care a spus că „nu are nevoie să fure, are banii lui și are mulți, nu are nevoie s-o facă așa cum o face Blatter”. El a adăugat că actualul președinte al FIFA, ce va candida pentru al cincilea mandat la sfârșitul lui mai, se crede „atotputernic”.

 

Publicat: 10 04. 2015, 19:41
Actualizat: 10 04. 2015, 19:45