Marchez pentru tine!** ProSport transformă golurile campionatului în vise împlinite

Într-o perioadă neagră pentru fotbalul românesc, afectat de o
criză de identitate fără precedent și acaparat de interesele și
ambițiile unor patroni care au uitat ce înseamnă să fii suporter,
un mesaj pozitiv aduce o rază de lumină peste avalanșa de știri
negative.

ProSport demarează în această săptămână campania „Marchez pentru
tine!”. O competiție a faptelor bune menită să vină în ajutorul
copiilor talentați, dar lipsiți de mijloacele materiale necesare
pentru a-și îndeplini visul de a ajunge eroii din iarbă.

O
motivație în plus pentru jucători

Cele mai importante meciuri ale returului vor avea o semnificație
specială, în joc fiind mai mult decât cele trei puncte:
posibilitatea de a schimba două destine. Evoluția de pe teren a
echipelor se va traduce în premii pentru doi copii ale căror
povești vor fi prezentate de ProSport în săptămâna de dinaintea
meciului, iar jucătorii vor avea astfel motivația să evolueze
pentru o miză mai însemnată decât o simplă primă de joc.
Se va juca pentru un viitor mai bun al celor doi susținători, iar
fotbaliștii pot demonstra că știu într-adevăr ce înseamnă să fii
suporter. „Marchez pentru tine!” poate fi puntea de legătură între
jucători și suporterii de fotbal din România, din ce în ce mai
îndepărtați de „The beautiful game”, cum spun englezii.

Apel
către suporteri

„Marchez pentru tine!” este apelul nostru către fani, jucători și
conducerile cluburilor deopotrivă pentru a reda frumusețea acestui
sport. „Marchez pentru tine!” înseamnă, mai presus de orice,
concentrarea rivalităților de pe teren către altceva decât cancan
și spectacol mediatic sau violențe înăuntru și în afara
stadioanelor. „Marchez pentru tine!” reprezintă șansa noastră, a
tuturor celor îndrăgostiți de fotbal, de a redescoperi capacitatea
fotbalului de a vindeca și de a uni oamenii.

„Marchez pentru tine!” este în cele din urmă o șansă pentru noi
toți. E momentul ca noi, presa sportivă, jucătorii și cluburile de
fotbal, finanțatorii, suporterii și, nu în ultimul rând, cititorii,
să ne demonstrăm că putem și că merităm mai mult. Șansa de a
visa.

Partida Dinamo –
Universitatea Craiova este primul derby prezentat în cadrul
campaniei „Marchez pentru tine!”. Urmărește ProSport în această
săptămână și află poveștile celor doi suporteri ai unora dintre
cele mai încrâncenate rivale din istoria campionatului
românesc.

Publicat: 14 02. 2010, 16:19
Actualizat: 14 02. 2010, 16:24