Fostul fotbalist al FC Steaua Marian Aliuță este cercetat de procurori, alături de cei doi frați ai săi, după ce l-ar fi bătut pe fiul patronului unei spălătorii auto din Sectorul 5 al Capitalei, în urma loviturilor primite acesta fiind transportat la spital, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Conform surselor citate, luni, în jurul orei 18.00, Nelu Aliuță, zis Biță, unul dintre frații fostului fotbalist, a avut un conflict, în fața unei spălătorii de pe strada Mărgeanului, din Sectorul 5, cu Alexandru Bârea, fiul patronului spălătoriei.
Între cei doi ar exista de mai mult timp un conflict, legat de fosta iubită a lui Bârea. În timpul relației, cei doi ar fi cumpărat împreună un apartament, iar Nelu Aliuță, noul iubit al tinerei, intenționa să îl convingă pe Bârea să renunțe de bună voie la partea sa din imobil.
Pentru că discuția dintre cei doi a degenarat, Nelu Aliuță i-a chemat în ajutor pe cei doi frați ai săi, Marian și Aurel Aliuță. Ulterior, cei trei frați l-ar fi bătut pe Alexandru Bârea, care, în urma loviturilor primite, a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Universitar.
Medicii au anunțat Poliția, însă, spun sursele citate, inițial nu a fost demarată o anchetă pe motiv că Bârea ar fi lăsat de înțeles că nu dorește să depună plângere.
Marți seară, Alexandru Bârea s-a prezentat la Secția 19 Poliție și a depus plângere pe numele celor trei.
În urma plângerii făcute de Bârea, frații Aliuță au fost invitați telefonic de polițiști pentru a da declarații, însă, deși au anunțat că se vor prezenta la sediul secției, niciunul dintre aceștia nu a venit la audieri. Cei trei le-au spus însă anchetatorilor că vor depune plângere și că își vor scoate și ei certificate medico-legale, pentru a demonstra că au fost agresați.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au întocmit, miercuri, acte premergătoare începerii urmăririi penale pe numele fraților Aliuță și urmează să îi citeze petnru a da declarații.
Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul fotbalist Marian Aliuță este un apropiat al clanului Cămătarilor și a devenit chiar rudă cu aceștia, după ce, în vara lui 2011, a fost nașul de cununie al fiicei lui Nuțu Cămătaru.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER