Marți, în săptămânalul ProSport: un fost sportiv la Steaua și-a abandonat cariera și s-a dedicat afacerilor. Cum a ajuns să aibă un business de peste 350.000 €
Numărul 14 al săptămânalului ProSport apare marți, 25 martie, și se distribuie exclusiv cu ediția tipărită a cotidianului Ziarul Financiar.
În paginile săptămânalului, tipărit în condiții grafice deosebite, veți avea ocazia să citiți despre un fost sportiv la Steaua, care a abandonat cariera și s-a dedidcat afacerilor. A început în 2009 cu 20.000 de euro, pe o nișă nouă în România, iar acum a ajuns să aibă o cifră de afaceri de peste 350.000 de euro.
De asemenea, vă vom prezenta un interviu eveniment cu Ionuț Negoiță. Patronul lui Dinamo vorbește despre proiectul din Ștefan cel Mare, despre investițiile în sport și despre riscurile unei astfel de acțiuni. A pornit în afaceri după ce a adunat bani muncind în străinătate, iar acum are un imperiu de peste 120 de milioane de euro.
Nu în ultimul rând, vă recomandăm un alt subiect interesant, care are în vedere cum ar putea schimba conflictul din Crimeea fața sportului mondial. Deja se preconizează că mai multor oameni de afaceri ruși li se va interzice să își desfășoare afaceri pe anumite teritorii, astfel că, pierzându-și interesele financiare în anumite zone, ar putea să renunțe la investițiile în sport.