Principalul suspect în cazul morții handbalistului Marian Cozma, Raffael Sandor, a declarat, luni, la o înfățișare a procesului în care este inculpat pentru omor, că a folosit de două ori cuțitul în noaptea de 8 februarie 2009, însă a precizat că s-a simțit în pericol, după ce fusese lovit în cap.
Potrivit MTI, la întrebarea unui judecător, Sandor a afirmat că nu știe cum l-a înjunghiat pe Cozma, însă a admis că l-ar fi putut lovi pe fostul handbalist român cu acel cuțit. Sandor a adăugat că s-a simțit în „pericol critic”, după ce fusese lovit în cap cu o sticlă de bere în interiorul clubului.
De asemenea, Sandor susține că se afla în pericol de moarte în timpul confruntării care a continuat în afara clubului, când a folosit pentru a doua oară cuțitul.
La mai bine doi ani de la incident, cuțitul cu care a fost înjunghiat Cozma nu a fost găsit.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în 8 februarie 2009, la clubul Patriota, din orașul Veszprem, în altercație fiind implicați alți doi coechipieri, Zarko Sesum și Ivan Pesic, grav răniți și ei. Handbalistul român în varstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut viața.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER