„Dacă nu exista Viorel Mateianu, poate că nici eu n-aș fi existat ca fotbalist. Nu la nivelul la care am ajuns. Nea Vio, practic, m-a inventat. La Baia Mare, la juniori, eu eram mijlocaș defensiv, marcasem trei goluri în o sută și ceva de meciuri, dar el, când m-a adus la prima echipă, m-a băgat vârf de atac. Și acolo am rămas”, își începe povestea Alexandru Terheș, omul despre care cei care au trăit „fenomenul FC Baia Mare” spun că a fost jucătorul preferat al regretatului antrenor.
Scheme desenate pe stâlp pentru Mircea Lucescu Când vorbește despre Mateianu, se entuziasmează imediat: „El a revoluționat fotbalul românesc cu metodele lui. Mă uit la ce se joacă azi și mă gândesc că multe dintre elementele acestui fotbal modern noi le puneam în aplicare acum 30 de ani! Veneau de peste tot din țară tehnicieni să ne urmărească antrenamentele. Mircea Lucescu îl admira foarte tare și nu rata nicio ocazie să mai învețe ceva. Mi-aduc aminte cum eram odată la Băneasa, în aeroport, blocați de ceață. Nu decola nimic. A venit Lucescu, nu mai știu dacă de acasă sau era și el cu Corvinul, dar s-a luat la vorbă cu nea Vio, care s-a apucat să-i deseneze niște scheme, cu pixul, pe unul dintre stâlpii ăia de susținere din mijlocul sălii de așteptare. Avea hârtie ca să scrie, dar în efervescența aia a lui a scris pe ce i-a picat mai repede sub mână. La un moment dat nu mai era loc pe stâlp, sigur, până unde putea ajunge cu mâna întinsă. La Mateianu fotbalul era o plăcere, un hobby, și ne-a transmis tuturor această pasiune”.
A ales facultatea, nu banii și gradele După trei ani în prima ligă, Baia Mare a retrogradat, iar o parte dintre jucători au plecat. „M-au vrut și Steaua, și Dinamo – spune Terheș. De la Dinamo a venit să mă caute chiar antrenorul lor, Valentin Stănescu. Eram cu Baia Mare, cazați la Complexul Tei din București, și a venit la poartă, după mine. «Hai, bă, la Dinamo, o să fie bine, îți dăm și grad!», mi-a zis, cu vocea aia baritonală a lui. N-am ales nici Steaua, nici Dinamo, ci Sportul Studențesc, care mi-a oferit facultate. Eu asta voiam. Am făcut ASE-ul, dar să nu credeți că am trecut așa, ca gâsca prin apă, mă duceam la cursuri, la examene, chiar învățam, dovadă că după ce am terminat cu fotbalul am lucrat în domeniu”. După șase ani la Sportul au urmat o escală la Brașov și un alt sezon la FC Bihor. „La Oradea, la parterul hotelului unde eram cazat, funcționa o bancă unde mă angajaseră cei de la club. În timpul liber mă duceam și lucram și eu, mai mult ajutam la început, dar învățam meserie. Mi-a folosit enorm apoi, când m-am lăsat, la nici 30 de ani de ani, imediat după Revoluție. Simțeam că nu mai am niciun fel de motivație”, dezvăluie fostul atacant, stabilit de 21 de ani la Oradea, unde conduce câteva afaceri.
A trăit revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987 Toamna anului 1987 l-a găsit pe Terheș la FC Brașov, unde a trăit incredibilele evenimente din luna noiembrie a acelui an. „Am mers la Prefectură, în centru, să votăm. Eram cu Kiss, Harșani și Cigan. Când să ieșim de acolo, gălăgie mare afară, unde se strânseseră câteva sute de muncitori de la «Steagul Roșu», care scandau împotriva lui Ceaușescu și a regimului. Foarte repede, numărul contestatarilor a crescut. Au spart geamurile cu pietre, apoi au intrat în sediul Prefecturii și au aruncat afară tablourile cu Ceaușescu, dar și banane și portocale, pe care le găsiseră acolo. «Ia uitați-vă, oameni buni, ce mănâncă ăștia, iar noi n-avem ce să le dăm copiilor», strigau ei. Noi ne retrăseserăm într-un colț, speriați, moment în care a venit un băiat cu ochi albaștri la noi și ne-a spus: «Plecați repede, că n-o să iasă bine!». A doua zi, la antrenament, am aflat că peste noapte au fost ridicați de pe la casele lor toți capii acelei revolte”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER