„Mateianu m-a inventat”

„Dacă nu exista Viorel Mateianu, poate că nici eu n-aș fi
existat ca fotbalist. Nu la nivelul la care am ajuns. Nea Vio,
practic, m-a inventat. La Baia Mare, la juniori, eu eram mijlocaș
defensiv, marcasem trei goluri în o sută și ceva de meciuri, dar
el, când m-a adus la prima echipă, m-a băgat vârf de atac. Și acolo
am rămas”, își începe povestea Alexandru Terheș, omul despre care
cei care au trăit „fenomenul FC Baia Mare” spun că a fost jucătorul
preferat al regretatului antrenor.

Scheme
desenate pe stâlp pentru Mircea Lucescu
Când vorbește despre Mateianu, se entuziasmează imediat: „El a
revoluționat fotbalul românesc cu metodele lui. Mă uit la ce se
joacă azi și mă gândesc că multe dintre elementele acestui fotbal
modern noi le puneam în aplicare acum 30 de ani! Veneau de peste
tot din țară tehnicieni să ne urmărească antrenamentele. Mircea
Lucescu îl admira foarte tare și nu rata nicio ocazie să mai învețe
ceva. Mi-aduc aminte cum eram odată la Băneasa, în aeroport,
blocați de ceață. Nu decola nimic. A venit Lucescu, nu mai știu
dacă de acasă sau era și el cu Corvinul, dar s-a luat la vorbă cu
nea Vio, care s-a apucat să-i deseneze niște scheme, cu pixul, pe
unul dintre stâlpii ăia de susținere din mijlocul sălii de
așteptare. Avea hârtie ca să scrie, dar în efervescența aia a lui a
scris pe ce i-a picat mai repede sub mână. La un moment dat nu mai
era loc pe stâlp, sigur, până unde putea ajunge cu mâna întinsă. La
Mateianu fotbalul era o plăcere, un hobby, și ne-a transmis tuturor
această pasiune”.

A ales
facultatea, nu banii și gradele
După trei ani în prima ligă, Baia Mare a retrogradat, iar o parte
dintre jucători au plecat. „M-au vrut și Steaua, și Dinamo – spune
Terheș. De la Dinamo a venit să mă caute chiar antrenorul lor,
Valentin Stănescu. Eram cu Baia Mare, cazați la Complexul Tei din
București, și a venit la poartă, după mine. «Hai, bă, la Dinamo, o
să fie bine, îți dăm și grad!», mi-a zis, cu vocea aia baritonală a
lui. N-am ales nici Steaua, nici Dinamo, ci Sportul Studențesc,
care mi-a oferit facultate. Eu asta voiam. Am făcut ASE-ul, dar să
nu credeți că am trecut așa, ca gâsca prin apă, mă duceam la
cursuri, la examene, chiar învățam, dovadă că după ce am terminat
cu fotbalul am lucrat în domeniu”. După șase ani la Sportul au
urmat o escală la Brașov și un alt sezon la FC Bihor. „La Oradea,
la parterul hotelului unde eram cazat, funcționa o bancă unde mă
angajaseră cei de la club. În timpul liber mă duceam și lucram și
eu, mai mult ajutam la început, dar învățam meserie. Mi-a folosit
enorm apoi, când m-am lăsat, la nici 30 de ani de ani, imediat după
Revoluție. Simțeam că nu mai am niciun fel de motivație”, dezvăluie
fostul atacant, stabilit de 21 de ani la Oradea, unde conduce
câteva afaceri.

A
trăit revolta brașovenilor din 15 noiembrie
1987
Toamna anului 1987 l-a găsit pe Terheș la FC Brașov, unde a trăit
incredibilele evenimente din luna noiembrie a acelui an. „Am mers
la Prefectură, în centru, să votăm. Eram cu Kiss, Harșani și Cigan.
Când să ieșim de acolo, gălăgie mare afară, unde se strânseseră
câteva sute de muncitori de la «Steagul Roșu», care scandau
împotriva lui Ceaușescu și a regimului. Foarte repede, numărul
contestatarilor a crescut. Au spart geamurile cu pietre, apoi au
intrat în sediul Prefecturii și au aruncat afară tablourile cu
Ceaușescu, dar și banane și portocale, pe care le găsiseră acolo.
«Ia uitați-vă, oameni buni, ce mănâncă ăștia, iar noi n-avem ce să
le dăm copiilor», strigau ei. Noi ne retrăseserăm într-un colț,
speriați, moment în care a venit un băiat cu ochi albaștri la noi
și ne-a spus: «Plecați repede, că n-o să iasă bine!». A doua zi, la
antrenament, am aflat că peste noapte au fost ridicați de pe la
casele lor toți capii acelei revolte”.