Meci teribil în Danemarca. Condusă cu 1-2 în minutul 45, Fremad a revenit și s-a impus cu 8-2
Liga a treia din Danemarca este una marcată de rezultate ieșite din comun, iar Fremad Amager este una dintre echipele care sintetizează cel mai bine această „nebunie” a scorurilor fluviu.
În acest moment pe locul doi în clasament, Fremad a dat din nou o mostră a evoluțiilor contradictorii. 4-1 în deplasare, 2-6 acasă și 7-2 în deplasare au fost ultimele rezultate ale echipei nordice înainte de ultima etapă, care a produs un alt rezultat neașteptat.
Fremad Amager s-a impus cu 8-2 în fața celor de la GVI, însă modul în care a evoluat scorul îi poate pune pe gânduri pe mulți dintre cei care se gândesc și la alte aspecte în afara fotbalului.
Concret, oaspeții conduceau în minutul 45 cu 2-1 și nimic nu anunța o revenire atât de spectaculoasă, într-un timp atât de scurt pentru gazde. Acestea au egalat chiar în minutele de prelungire ale primei reprize, apoi, până în minutul 78 se distanțaseră la un scor extrem de confortabil, 7-2. Cireașa de pe tort a fost reprezentată de golul din minutul 83, care a consfințit și rezultatul final, 8-2 și o performanță incredibilă pentru Fremad: 7 goluri în 38 de minute.