Sport.ro prezintă cel mai mare meci din istoria fotbalului românesc: Steaua – Barcelona, finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, de la Sevilla. Seara în care românii au avut Europa la picioare se vede din nou luni, 21 decembrie, de la ora 19:00, la Sport.ro.
Filmul de Oscar preferat al românilor, Steaua – Barcelona, va fi din nou pe ecrane. În rolurile principale: Duckadam, Lăcătuș, Iovan, Boloni și Balint. Regia tehnico-tactică: Emerich Ienei. Producator general: Sport.ro. După 23 de ani, partida de la Sevilla din `86 are aceeași valoare.
Celebrul comentariu „Apără Duckadaaam!!! Cupa Campionilor e la București!!!” demn de imnul sportului românesc poate fi auzit și retrăit la Sport.ro. Finala Steaua – Barcelona e luni seara, de la ora 19:00, la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER