Medalii cu o mână!** Cu ce se mai ocupă fosta gimnastă Mirela Pașca

Undeva, în Militari, printre blocurile cenușii ale
Bucureștiului, parcă te surprinde să găsești o clădire modernă de
două etaje, unde într-o atmosferă atât prietenoasă, cât și
profesionistă se poate face mișcare. Mirela Pașca (35 de ani) te
întâmpină în sala de sport care îi poartă numele, parcă mai are și
acum pe chip din crisparea de pe vremea când cucerea medalii
olimpice și mondiale, în urmă cu două decenii.

Mirela Pașca povestește cu un ton dulce-amar despre perioada în
care practica gimnastica de performanță. Ea se destăinuie cu greu
și cu puțină teamă și spune că atât bronzul la paralele la CM de la
Paris, cât și argintul cu echipa la JO de la Barcelona (alături de
sportive precum Lavinia Miloșovici, Gina Gogean și Vanda Hădărean)
le-a cucerit doar într-o mână, în stânga, dreapta având-o
accidentată. Campionatul Mondial s-a disputat în perioada 15-19
aprilie, iar Jocurile Olimpice între 25 iulie – 9 august, ambele
competiții în 1992.

„M-am accidentat cu o săptămână înainte de Paris. Mi-au spus că
nu e nimic grav, dar, deși mă durea, a trebuit să concurez. Am
strâns din dinți de durere, dar am luat medalie atât la CM, cât și
la JO. Mâna mă durea din ce în ce mai rău, ca în decembrie, după ce
am venit din vacanță, să n-o mai pot mișca deloc. În ianuarie ’93 a
trebuit să fiu operată de urgență. Nu am idee dacă medicul Ioachim
Oană sau cei de la federație au știut cât de grav sunt accidentată,
dar atât la Paris, cât și la Barcelona nu se concura cu rezerve,
lotul fiind la limită”.

Cadru
medical în 1991: o asistentă!

Mirela dezvăluie că i s-a descoperit o altă afecțiune abia după
șase ani, când antrena în Spania. „Altă accidentare am suferit-o în
’91, la un concurs în Anglia, când am rămas înțepenită după un
salt. De obicei, la lot nu aveam decât o asistentă. Mi-au zis că nu
e nimic grav, așa că am continuat. Ca peste ani, când antrenam în
Spania, să rămân înțepenită din nou, iar în urma unui control să mi
se spună că de fapt era o fisură la una dintre vertebre, căpătată
la concursul din Anglia”.

I s-au
pus piedici în România

În anul 1997, sătulă de ce se întâmplă în România, alege calea
exilului, plecând în Spania. „Am plecat pe cont propriu, ce-o fi o
fi, la «Doamne ajută»! Soluția salvatoare a venit de la federația
din Madrid, care îmi oferea un post de antrenor coordonator după
rezultatele pe care le-am avut. Însă aveam nevoie de o simplă
hârtie că am activat în România… Nu prea am înțeles de ce a fost
atât de greu să mi se elibereze, chiar să se încerce să mi se pună
piedici, dar asta e, a trecut. Până la urmă, la insistențele
spaniolilor, s-a rezolvat”. În Spania devine antrenoare
coordonatoare a echipei de gimnastică a clubului Real Covadonga din
Gijon, obținând rezultate notabile la câteva campionate naționale
ale Spaniei. Dar problemele din România nu se opresc aici. „Eram în
Spania și auzisem că pot primi rentă viageră. O perioadă nu am
primit banii, ba mi se spunea că de fapt nu se dă rentă, ba nu mi
se primeau actele… într-un final s-a rezolvat”.

Realizată
financiar în Spania

Cu banii strânși din gimnastică în acele vremuri nu ai fi putut
să-ți cumperi nici măcar o Dacie, spune fosta medaliată olimpică și
mondială. „Bine că am prins postul de antrenoare în Spania, unde se
câștigă, cred, de cel puțin opt ori mai mult decât în România.
Acolo am reușit, alături de soțul meu, Octavian Romas, și el fost
sportiv de performanță, să ne îndeplinim visul, acela de a strânge
bani să construim o sală în care să antrenăm în România. Cătălin,
primul copil, a crescut cinci ani în Spania, al doilea, Codruț, s-a
născut în România, iar ambii continuă tradiția familiei în sport”.
Probabil ei nu vor fi niciodată obligați să concureze accidentați.
Sau cine știe?!

Ana Pogras și Diana Chelaru ne-au adus multă bucurie. Nu prea mai
castigasem nimic de ceva timp.
Mirela Pașca

Deși avem antrenori de valoare, pe Belu și Bitang, nu se mai
îndreaptă copiii către acest sport
Mirela Pașca

Carte de
vizită

S-a născut la 19 februarie 1975 la Baia Mare, iar la vârsta de 5
ani s-a apucat de gimnastică

A fost specialistă în proba de paralele, câștigând Internaționalele
României în 1990

La Cupa Mondială din 1990 s-a clasat pe locul doi la paralele și pe
locul trei la sol; în 1990 a devenit campioană europeană la
paralele și s-a clasat pe locul trei la bârnă; la Campionatele
Mondiale de la Indianapolis, din 1991, a obținut medalia de bronz
alături de echipa României; la Campionatele Mondiale din 1992 s-a
clasat pe locul trei la paralele; la Jocurile Olimpice din 1992 a
fost medaliată cu argint în proba pe echipe și s-a clasat pe locul
patru la paralele

În anul 1994 urmează cursurile Facultății de Educație Fizică și
Sport, unde alături de Octavian Romas – fost campion la culturism,
actualul soț, fac echipă la gimnastică aerobică

În anul 1996 devine vicecampioană națională la proba individuală și
perechi în cadrul primului concurs național de gimnastică aerobică
organizat în România.

Articol publicat de Romeo
CHIRIAC