MEGA INTERVIU Mircea Sandu**: „Răzvan a greșit!”
În birou intră șeful arbitrilor, Vasile Avram. „Să trăiți, dom’
președinte!”, rostește el. Urmează un dialog presărat cu glume și
încheiat cu cea mai plină de sensuri dintre acestea: „Altfel te dau
afară, Vasile!”. Vasile râde, neștiind parcă pe care dintre
sensurile implicate să-l aleagă. Căci Mircea Sandu e
imprevizibil.
De ce mai vreți un mandat la FRF?
(zâmbește). Sună de parcă îți pare rău…
E doar o provocare la destăinuiri…
De ce nu? Voi fi unul dintre candidați, îmi pregătesc o strategie
și un program și, dacă acestea vor fi apreciate, voi fi ales. Dacă
nu, nu. Nu e nimic anormal.
Destăinuiți-ne un aspect din programul dumneavoastră
electoral…
Dat fiind că suferim tot mai evident cu privire la aria de
selecție, voi propune o nouă strategie cu privire la selecția și
promovarea de tineri jucători. Șeful Comisiei tehnice, Mircea
Rădulescu, a primit deja sarcina de a munci la un proiect în acest
sens. Cu Belodedici am vorbit, de pildă despre ce se întâmplă în
regiunea Valencia. Acolo s-au făcut investiții importante în
infrastructură, iar ca filosofie a activității de juniori este
aceea că aceștia trebuie să fie mereu în competiție, să lupte
pentru ceva.
Cum va arăta naționala de mâine?
Avem un Pantilimon, un Tătărușanu, un Bogdan Stancu, un Dănănae…
„Cristi
Tănase va fi noul Mutu”
Cine va fi liderul?
Cristi Tănase. El poate fi nou Hagi sau, dacă vreți, noul Mutu,
deși mie nu-mi place atribuirea asta de nume ale altor vedete, gen
„noul Rădoi”, „micul Balaci”. Andrei Ionescu abia a apucat să joace
la Steaua și e noul Balaci…
De ce Cristi Tănase?
Fiți atenți la el cu câtă dezinvoltură se mișcă pe teren! Se vede
că are clasă. Apoi, e tehnic și mereu cu capul sus. Eu îl aștept și
pe Bogdan Stancu. Și el sper să vină acolo, sus. Și Ropotan e de
urmărit. Apoi mai avem un Deac, un Sepsi. Se va închega o
echipă.
Spre ce tipar comportamental ar trebui să se îndrepte
conducătorii?
Agnelli! Agnelli, care se vede cu jucătorii de două ori pe an, de
Paște și de Crăciun! Apoi, mai ușor, domnilor, cu obiectivele! La
noi toată lumea își propune titlul din start. Și, dacă nu merge
treaba, e schimbat imediat antrenorul. Dacă schimbi antrenorul după
șase etape, normal că acei fotbaliști nu mai știu ce să
joace.
Specialiștii spun că Steaua începe să joace mai
bine…
Așa este. E meritul lui Stoichiță aici. Din fericire, Steaua începe
să se confunde cu Urziceni, în sensul că Stoichiță e un antrenor
foarte priceput, ca și Dan Petrescu, iar Panduru este acolo ce este
Mihai Stoica la Unirea. Mai e nevoie de un Mitică Bucșaru la
lojă!
Dar acolo este Gigi Becali!
Da, la Steaua problemele au venit mereu de la lojă!
„Mutu mai poate juca la
națională!”
Care sunt antrenorii dumneavoastră favoriți de la
noi?
Dan Petrescu. Și Răzvan Lucescu! Mai puțin meciul cu Serbia.
(zâmbește cu tâlc). Răzvan are vina că Mutu și Cristea au jucat în
acel meci!
Sună șocant…
Este doar părerea mea. Eu nu aș fi jucat cu ei în acel meci!
Embargoul impus lui Mutu este reversibil?
Răzvan este în continuare supărat cu el. La un moment dat însă îi
va trece și poate că va vorbi cu Mutu… Echipa națională are în
continuare nevoie de Mutu, dar disciplina este mai importantă. Iar
din acest punct de vedere, nu se mai putea! De aceea, este foarte
bine venit setul de reguli interne pe care vrea Răzvan să-l
impună.
Sufletește ați fost mai apropiat de Hagi sau de
Mutu?
Indiscutabil de Hagi! Mi-a și fost coechipier.
Revenim la întrebarea de la început, reformulată: Cât veți
mai sta la federație?
(râde). Nu renunți, văd… Voi mai sta cât timp mai pot munci. Și mai
pot!
„Când copiii nemților merg la fotbal, primesc o palmă.
Dacă respectivul plânge, e trimis acasă. Dacă spune înrăit: «Mai
dă!», atunci trebuie să rămână pentru că știe ce
vrea!„
Mircea Sandu
„Nicu Gheară s-a supărat prima dată pe Mutu la
Klagenfurt, în Austria. La acel meci, Mutu a plecat la pauză și nu
s-a mai întors. L-a găsit apoi într-o cafenea…„
Mircea Sandu
„Dacă se mai fac blaturi în România? Nu vreau să dau
verdicte pentru că noi, românii, suntem atât de inventivi, încât se
poate întâmpla practic orice„
Mircea Sandu
„Liviu Ganea trebuia pedepsit mai
aspru”
De ce sunt jucătorii români atât de atrași de viața de
noapte?
Pentru că au impresia că nimeni nu le poate face nimic. Vreau să
văd și eu că președinții de club iau măsuri împotriva lor după o
escapadă. Când câștigi 300 de euro pe zi, adică un salariu de
român, trebuie să fii responsabil. Nemții selecționează copiii pe
caracter, nu pe valoare. La noi e altfel. Avem „diamante,
„briliante”, „prinți” și îi ținem în puf!
Chiar! „Prințul” Cristea…
Domnul Cristea să știe că eu am jucat fotbal vreo 18 ani. Poate că
nu a auzit de mine pentru că nu-l interesează decât prezentul.
Cristea este un talent și atât. Și, rețineți, are 26 de ani! Dacă
va reuși să pună acest talent în slujba echipei, va fi și
fotbalist. Uite, de ce nu spun nimic despre Andrei Cristea? E mai
puțin talentat decât „Prințul”, dar e un muncitor. Jos pălăria
pentru el!
Care sunt vinovații că se întâmplă asta?
În mod cert, conducătorii de club! Ei sunt vinovați și pentru criza
de imagine din fotbalul nostru.
Cum s-au văzut la televizor picioarele trimise în adversar
de Liviu Ganea (n.r. – foto)?
Foarte urât! Pe Liviu Ganea îl vedeam golgheter al acestui
campionat. Din păcate, se pierde jucând la echipe precum Astra sau
Otopeni. Pentru ce a făcut a fost prea blând pedepsit de către
comisiile LPF. Nu așa se poate corija! La Rostok, după ce un
jucător a făcut spre tribune un gest care însemna „Îți iau gâtul!”
s-a lăsat cu lupte de stradă!
„Dacă ar fi dat în judecată pe imaginile de la TV,
Liviu Ganea riscă mult. Chiar o pedeapsă de natură penală, iar
comisiile i-au dat doar trei etape de suspendare. Prea
puțin!„
Mircea Sandu