„Mergem mai departe”. Jucătorii Stelei, alături de un proiect special: un meci de baschet în scop caritabil, luni de la ora 19:00 la Sala Polivalentă

Playoff-ul Eroilor este denumirea oficială a unui proiect special la a cărui ultrașii Stelei pun umărul. Este vorba despre un meci de baschet în scop caritabil organizat luni 18 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din București. Asociația Persoanelor cu Dizabilități Locomotorii și Asociația Primii Pași Spre Performanță alături de echipa de baschet Steaua București lansează astfel campania „Mergem Mai Departe”, o inițiativă al cărei scop final este strângerea de fonduri pentru construirea unui prim centru de integrare a persoanelor cu dizabilități din România.

Evenimentul va pune față în față două echipe mixte formate din jucătorii Stelei și din jucători care vor evolua în fotolii rulante special construite pentru sport. Vor exista urne mobile pentru donații, puncte de vânzare pentru produse de brand, iar baschetbaliștii Stelei vor oferi autografe după meci. Este doar primul pas dintr-o campanie care își propune să adune fondurile necesare, circa 200.000 de euro, pentru ridicarea unui Centru de Integrare lângă Brașov, la Dumbrăvița.

Centrul va juca mai multe roluri. Cu o capacitate de 9 persoane și o perioadă de ședere de 2 săptămâni, Centrul va învăța pacientii cum să ducă o viață independentă și cum să își transforme dizabilitatea într-o abilitate. Vor avea suport informațional, social, psihologic, medical și profesional. Centrul își propune creșterea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități prin oferirea de servicii sociale specializate în conformitate cu standarde minime de calitate. Fondurile vor fi alocate din donații si sponsorizări, cele 2 săptămâni fiind gratuite pentru beneficiari” explică Flavian Crăciun, președintele Asociației Primii Pași Spre Performanță. 

 

 

 
Publicat: 17 04. 2016, 14:19
Actualizat: 17 04. 2016, 14:20