Michael Jackson nu s-a calificat!

O veste tristă zguduie lumea: Michael Jackson-ul fotbalului
mondial a murit! Săraca Naționala noastră, megastarul nopților
magice din America a suferit un ultim stop cardiac în meciul cu
Serbia și a dat colțul. În zadar a încercat medicul vedetei, Mircea
Sandu, s-o resusciteze cu Feroe, Maicăl nu mai mișcă. Nu mai mișcă
absolut nimic.

Așa că acum, la parastasul ținut în clubul falimentar al lui
Mutu, rememorăm fulminanta carieră a copilului-minune din Carpați.
Superhitul lui Boloni, cu Italia, de pe Stadionul Național.
„Remember the time”. Turneul „Dangerous” în 1998, în Franța, când
am fost „Bad” cu Columbia și „Dirty Diana” cu Anglia. Sau în
2004, când Maicăl a cântat amical cinci piese cu Germania.
„Thriller” pentru nemți. Un prim avertisment a venit în turneul
austro-elvețian, în 2008, când lui Jackson i-a căzut reflectorul în
cap și i-a luat foc poarta de două ori în meciul cu Olanda. Van
Persie a fost „Smooth Criminal”.
De vină pentru decesul prematur, spun specialiștii, ar fi
injecțiile fatale cu Propofotbal băgate-n fundul lui Maicăl la
concertele din Lituania și Austria, de pseudo-medicul dezinteresat
Pițurcă. Cel cu licența obținută la barbut. Din păcate, adevărul e
că declinul firavului Jackson a început cu hărțuielile tatălui
hulpav Dragomir și ale nașului Sandu. De exemplu, Corleone îl
obliga la playback-uri în turneele interne. Iar Nașu l-a intoxicat
cu grătare la federație.

Dumnezeu să-l ierte!

O mică bucurie ne-a comunicat medicul legist Lucescu Doctor
Junior. Cel care coase acum cadavrul, după ce i-a scos afară
creierul, adică pe Mutu. Suntem în urna a doua. În cavoul
Fotbalului, al doilea raft pe stânga.

This is it!

Publicat: 15 10. 2009, 23:03
Actualizat: 15 10. 2009, 23:32