Mihai Stoica, audiat la DNA. Dosarul în care a fost citat oficialul Stelei

Mihai Stoica, audiat la DNA. Dosarul în care a fost citat oficialul Stelei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica, directorul sportiv al echipei Steaua, este audiat la DNA în calitate de martor în dosarul privind suspiciuni de corupție în legătură cu lucrările științifice scrise de deținuți.

Mihail Stoica a fost citat în calitate de martor în dosarul privind cărțile scrise de deținuți.

Directorul sportiv al Stelei a fost condamnat în anul 2014, în dosarul transferurilor de jucători, la trei ani și șase luni de închisoare, fiind eliberat condiționat în luna februarie a acestui an.

Fostul manager al echipei Steaua este unul dintre condamnații care au obținut zile de libertate pe baza cărților scrise în detenție.

Curtea de Apel București i-a condamnat în 2014, alături de Stoica, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, și pe Gheorghe Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×