Mihai Stoica, implicat într-un accident rutier în timp ce era transportat cu ambulanța penitenciarului

Mihai Stoica, fostul manager general al Stelei, care a primit o pedeapsă cu executare de trei ani și șase luni în „Dosarul transferurilor”, fiind încarcerat la Penitenciarul Jilava, a trăit o experiență neplăcută după ce ambulanța pușcăriei în care se afla a fost implicată într-un accident rutier, anunță Libertatea.

Se pare că Mihai Stoica a acuzat dureri în piept și a fost trimis, după o examinare a medicilor de la „Jilava”, către Spitalul Militar din Capitală pentru un control amănunțit. Pe drumul spre unitatea medicală, ambulanța Dacia Dokker a fost lovită, într-o intersecție, de un șofer neatent.

Din fericire, nici Mihai Stoica și nici ceilalți oameni implicați în accident nu au pățit nimic, iar fostul manager al campioanei a fost transferat într-o altă ambulanță la scurt timp după incident. Din ancheta polițiștilor sosiți la fața locului, se pare că vinovat a fost șoferul celeilalte mașini, care nu a acordat prioritate ambulanței.

Publicat: 19 06. 2015, 08:35
Actualizat: 19 06. 2015, 08:46