Minifotbalul românesc în Champions League
Joi seara la Deva a avut loc tragerea la sorți a celor mai bune 20 de echipe din întreaga țară care s-au calificat în ultima fază a Campionatului Național de Minifotbal care este deja o tradiție pentru minifotbalul românesc. Zilele acestea la Deva, în perioada 5-8 iulie are loc cea de-a șasea ediție a celui mai important eveniment pentru jucătorii de minifotbal din România după ce în perioada anterioară s-au disputat fazele regionale ale aceste competiții care au decis care sunt cele mai bune echipe de minifotbal din țara noastră.
Pentru Federația de Minifotbal din România, dar și pentru fiecare iubitor al minifotbalului, organizarea campionatului național reprezintă cel mai așteptat eveniment sportiv în fiecare an, un element de bucurie și un prilej de reîntâlnire cu prieteni din diferite colțuri ale țării. „Minifotbalul este mai mult decât un joc, minifotbalul este chiar o stare de spirit care ne definește pe noi toți”, după cum declară chiar Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România și al European Minifootball Federation.
În urma tragerii la sorți echipele au fost repartizate în 4 grupe a câte 5 echipe fiecare, urmând ca în fazele eliminatorii să se califice ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă.
Grupa A: Mav Glissando Timișoara, Victoria Bacău, Old Boys Craiova, Ados Brașov, Fortuna Buzău.
Grupa B: Euro Glia Nușfalău (Sălaj), Avantaje Deva, Bronx Galați, Old Foxes Mediaș, Nigeria Reșița.
Grupa C: Consiliul Județean Buzău, Perfect Tehnology Cluj, Roș Albaștrii Satu Mare, Phoenix Hunedoara, Săgețile Albastre Otopeni.
Grupa D: Aldoor Magic Driver Iași, AS Vispești 2010 Ploiești, Oz Er Golden Roman, Railex Suceava, Alerad Construct Dej.
Vineri și sâmbătă sunt programate meciurile din faza grupelor și a optimilor, pentru ca duminică să aibă loc semifinalele și finalele competiției. Anul acesta miza și presiunea totodată pe echipele de minifotbal din întreaga țară calificate la Campionatul Național este reprezentată de faptul că echipa campioană va juca anul viitor în prima ediție a Champions League-ului la minifotbal, prima competiție europeană intercluburi organizată la nivel european. Această competiție este cea de-a doua în plan european după campionatul european destinat echipelor național de minifotbal. Menționăm că echipa națională a României este dublă campioană europeană la Bratislava în 2010 și respectiv Tulcea în 2011. Totodată cei mai buni jucători care se vor evidenția în cadrul acestui Campionat Național vor avea posibilitatea de a fi selecționați și în echipa națională care își va apăra cele două titluri consecutive chiar la Chișinău, anul acesta, în luna septembrie.
„Prin organizare și implicare, Deva este de câțiva ani buni o cetate a minifotbalului românesc, iar prin acest campionat național găzduit la Deva îmi doresc ca orașul să devină chiar o cetate și a minifotbalului european. Minifotbalul s-a dezvoltat în Europa de la an la an, iar competițiile europene vin să confirme acest trend ascendent pe care îl înregistrăm datorită tuturor iubitorilor de minifotbal de pe întregul continent”, ne-a declarat Răzvan Burleanu.