Mircea Lucescu a fost desemnat cel mai bun și mai titrat antrenor român:** „Trofeele mele sunt date de ceea ce fac în fiecare zi!”

Mircea Lucescu a fost desemnat cel mai bun și mai titrat antrenor român:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reputatul antrenor al echipei Șahtior Donețk nu a putut ajunge la Gala ProSport, el fiind reținut în Ucraina de două meciuri importante ale echipei sale, cel de azi cu Krivbas și cel de pe 5 decembrie, cu Juventus. Mircea Lucescu a vorbit însă despre trofeul primit.

Sunteți unul dintre laureații Galei ProSport – 15 ani. Mai aveți loc în vitrina cu trofee?
Pentru un astfel de trofeu mai găsesc un loc. Este o mare plăcere, pentru că este un trofeu care răsplătește activitatea unui om într-o perioadă mai lungă de timp. Asta înseamnă că tot ce am făcut eu rămâne.

Există vreun trofeu pe care vi-l doriți mai presus de orice?
Eu nu pot să spun că mă lupt pentru trofee. Ar fi și foarte greu, pentru că ar însemna ca toată energia să o consum pentru un ideal care poate nici nu va fi atins. Trofeele sunt cele date de activitatea zilnică, de tot ceea ce fac azi, mâine, poimâine, pentru echipa mea de fotbal, pentru mine. Nu țintesc trofee.

Poate Liga Campionilor?
Toată lumea își dorește câte ceva, dar ca să ajungi acolo e foarte greu. Important este să te lupți pentru ceva. E chiar mai important decât finalul, când primești trofeul… Uite, pentru mine un trofeu ar fi să înving pe Juventus (nr – în Liga Campionilor). Cu această victorie vom confirma tot ce am făcut până acum.

Cât timp v-ați mai propus să duceți numele României în lume?
Atât timp cât îmi rămâne pasiunea pentru sportul respectiv, pasiunea pentru a stimula pe alții, a-i angrena în a ajunge la un anumit punct. Atât cât pot să vă răspund vouă la interviuri, atât cât pot să consum o parte din timpul meu studiind adversarii, pregătind jocurile și antrenamentele. În toată această perioadă voi rămâne pe gazon. După aceea, voi vedea.

Ați fi dispus ca la final de carieră să antrenați în România?
Cred că trebuie lăsat locul celor tineri, de perspectivă, care să lupte între ei pentru a dobândi și ei titluri. Deci, nu cred că mai este posibilitatea ca eu să mă întorc în țară. Voi avea o vârstă la care cu greu cineva se va mai gândi că eu mai pot da ceva.

Un mesaj pentru români de 1 Decembrie?
Le doresc să aibă parte de pace, fericire, de dragoste. În al doilea rând, mi-aș dori să se întâmple ceva în toată economia noastră națională.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
×