Mircea Lucescu a trecut la budism

Fată, nu reziști în fotbal dacă ai naturelul simțitor. Io barem
nu pot să mă stăpânesc, mă impresionez din orice. Când s-a dus
Stoichiță în vestiar, după meciul cu Astra, și le-a zis băieților:
„Vă las pe 2 și plec cu fruntea sus!”, am plâns. Toată lumea știe
că-l alungă Gigi din vară. S-a exprimat finuț: „A fost o iluzie că
Stoichiță e mare antrenor”. La cuvântul ăsta, „iluzie”, iar am
lăcrimat. Înaintea derby-ului cu Pandurii, între cei doi avusese
loc acest dialog de inițiați:

Nea Lippi: Zi, vrei să‑mi zici ceva?
Nea Gigi: Ce, nu mai pot să întreb?!
Nea Lippi: OK, Gigi, dacă tu ai să-mi zici ceva, spune-mi!
Nea Gigi: Bănel, joci cu Bănel?
Nea Lippi: Da.
Nea Gigi: Să fii sănătos atunci…
Va mai Luce Steaua poate când o veni nea Mircea! Care întâi a zis
c-ar veni. Pe urmă s-a răzgândit și-a amânat-o: „Într-o altă
viață”. Știrea e că antrenorul lui Șahtior a trecut la budism.
(Firește, pe un contract-beton și o primă de instalare). Crede în
reîncarnare. A descoperit și cele patru adevăruri nobile:
1. Steaua e (în) suferință.
2. Cauza suferinței e Gigi.
3. Dispare cauza, dispar înjurăturile, se întorc suporterii și se
iluminează ca la nocturnă.
4. Mai departe: ura și în Cupa Nirvana.
Dialogul de mai sus, altfel s-ar purta:
Nea Mircea: Zi, mai e ceva?
Nea Gigi: Nimic, ți-am dat tot. Ce, nu mai pot intra pe
Ghencea?!
Nea Mircea: OK, cu bilet poți.
Nea Gigi: Bănel, joci cu Bănel?
Nea Mircea: Da. Numai cu Bănei.
Nea Gigi: Rămâi sănătos atunci…

Avem o singură problemă: dacă Mircea Lucescu nu se reîncarnează,
ca Dalai Lama, în el însuși? Dacă se reîncarnează într-un portofel
sau – Doamne, păzește! – în Cornel Dinu?