Mișa, nu te-am uitat!
Povestea fotbalistului Klein a început aproape de furnalele Hunedoarei, într-un cartier muncitoresc, cu blocuri chircite și apartamente precum cutiile de chibrituri, și s-a terminat în opulenta Germanie, acolo unde Mișa ajunsese să joace, în sfârșit, pe bani. A durat fix 33 de ani, 3 luni și 23 de zile, curmată brusc de un atac de cord care nu l-a mai lăsat să se ridice de la podea, după o serie de flotări, la un antrenament al echipei sale de club, Bayer Uerdingen. Vestea a fost mai mult decât șocantă, deoarece Klein era un fotbalist puternic, un maratonist desăvîrșit, cu siguranță singura furnicuță autentică din fotbalul românesc.
Mișa a fost legitimat la Corvinul în 1973 și până în 1989 a jucat la Hunedoara, cu o întrerupere de o jumătate de an când a fost împrumutat la Aurul Brad, fiind ultimul dintre copiii lui Mircea Lucescu, care l-a urmat la Dinamo. Nea Mircea se ruga mereu de el să vină în București. A acceptat tîrziu, pentru că așa era el, mațională, și suia în mașină pe Rednic, Andone, Gabor și Klein și gonea cu ei la București, la acțiunile lotului. Andone stăea în față, că era mai lung în picioare, iar ceilalți trei înghesuiți în spate. Klein, mereu la mijloc, lăsându-i pe Gabor și Rednic să ațipească cu capetele lipite de geamurile Daciei negre a lui Lucescu. Dormiți voi, că eu rezist așa, le spunea Mișa, care șapte-opt ore, cât dura drumul, stătea aproape nemișcat. Era altruistul perfect. Un fotbalist mai mult decât fotbalist, afirmă Mircea Lucescu și acum.
Visa să facă o echipă mare din Corvinul
În 1989, Klein a acceptat să vină la Dinamo, iar un an mai târziu, după Mondialul din Italia, a prins un contract în Bundesliga, la Bayer Uerdingen. Câștiga mai bine, dar sufletul îi rămăsese la Hunedoara. „Mereu spunea: «Mai stau puțin și vin acasă. Vreau să fac din Corvinul o echipă mare»”, rememorează Gabor. Visul lui Klein s-a risipit în ceruri. Din el au rămas doar o statuie în centrul civic al orașului și numele dat unui stadion lipsit de viață. Nici memorialul cu numele său n-a rezistat la înălțime. Ultima ediție s-a jucat în sală. La 16 ani de la moartea lui Michael Klein, fotbalul hunedorean e și el doar o amintire, la fel ca marele fotbalist.
Â
Scrisoare către un înger
Când Dumnezeu mi l-a luat pe tata aveam un an și șapte luni. Mi-a dat viață, a așteptat să fac primii pași apoi a plecat. Viața lui e pentru mine o poveste, pentru că am auzit-o doar spusă de alții. Aș minți să spun că mi-l amintesc pe tata Miși, așa cum era el când mă ținea în brațe. Abia pe la patru ani am întrebat-o pe mama de ce nu vine acasă, iar ea mi-a răspuns suspinând: „Dominique, tata joacă acum cu îngerii în cer”. E secvența care mă face să tresar și acum, voi simți asta toată viața. Timpul a trecut iar golul din familia mea s-a umplut. Cel puțin așa l-am perceput eu, copil fiind. Tot Dumnezeu mi-a dat o familie bună. O mamă care a făcut totul pentru mine, e zâna mea, muza mea, și un tată, îi pot spune așa după 13 ani, care m-a făcut să nu simt lipsa părintelui natural. A fost și el fotbalist, tot la Corvinul, iar când tata Miși a plecat la Dinamo i-a dat lui tata Luci banderola de căpitan a hunedorenilor. „De acum ai tu grijă de echipă”, i-a spus Klein lui Tetileanu, fără să știe că urmașului său îi va fi sortit să aibă grijă și de familia lui. Sunt fericită că am doi tați, Miși, care are grijă de mine din ceruri, și Luci, care mă ține aici pe pământ. Între timp am aflat cine a fost Michael Klein și sunt mândră că îi port numele. Sunt mândră și că am moștenit ambiția lui, puterea, omenia și dorința lui de a reuși. Mama îmi spune adesea că semăn leit cu el și o bucură asta, pentru că tata ar fi mutat munții din loc pentru a-i face pe alții să zâmbească. Așa aș vrea și eu, ca acolo sus unde este și de unde veghează pentru noi, el să zâmbească azi. Tată Miși, suntem bine, eu, mama, Luci, Nelu (n.r. Andone), Ionuț Lupescu, domnul Lucescu, și toți cei care te iubim și nu te vom uita niciodată.
Am și eu un vis. Pe 20 iunie împlinesc 18 ani și vreau ca pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara să pot organiza un meci în memoria tatălui meu. Generația de Aur versus o selecționată Dinamo-Corvinul, de pe vremea lui. Dacă vor și alții să vină sunt bineveniți. Vom face și o licitație cu tricouri, iar banii îi donăm unor copii cu probleme. Ar fi cel mai frumos majorat pentru mine. Vă mulțumesc!
2 februarie 2009 Dominique Michaela Klein,
fiica lui Michael Klein
Â
Visează să devină actriță
Â
După moartea lui Michael Klein, familia sa a trecut prin momente grele. La mai bine de trei ani de la nefericitul eveniment, Adriana l-a întâlnit pe Lucian Tetileanu, fost fotbalist la Corvinul, în prezent director la Centrul de copii și juniori de la UTA. Împreună au avut grijă de Dominique, acum elevă în clasa a XI-a la Liceul German din Arad. Până în 2003, familia Klein a stat în Germania, apoi a revenit în țară. Peste un an și jumătate ar putea pleca din nou, de această dată la Viena, unde Dominique vrea să studieze după liceu. Ea intenționează să urmeze Facultatea de teatru, film și mass-media. În timpul liber face voluntariat la un centru de copii din Arad și ia cursuri de actorie, dar urmărește fotbalul, chiar dacă șapte ani a practicat tenisul de câmp.
A fost botezată de Lupescu și Alban
„Îmi plac mult Messi și Dani Coman. Ultimul mi se pare un om special”, spune Dominique, care a fost botezată de două familii, Lupescu și Alban, adică familia lui Ionuț și cea a actualei soții a lui Mircea Sandu. „La evangheliști așa e. Te botează familia. Ionuț juca în Germania, la Leverkusen, dar nu era însurat, iar Dan Alban, Dumnezeu să îl ierte și pe el, era prieten cu Miși. Cu Lisa Sandu suntem apropiați, vorbim la telefon, cu Mircea Sandu la fel”, povestește mama, Adriana.
Â
Â
Pe 10 octombrie ar fi împlinit 50 de ani
A jucat 322 de meciuri în campionatul României, la Corvinul și Dinamo, și 62 în cel al Germaniei
Are 90 de selecții în naționala României, pentru care a înscris 5 goluri
A evoluat la Euro ’84 și CM ’90, fiind titular incontestabil
La ultimul său meci sub tricolor, în octombrie 1991, s-a accidentat în minutul 3 și a fost înlocuit de cvasidebutantul Dorinel Munteanu, cel care ulterior avea să fie poreclit tot Neamțul
Â
Â
Â
Â