Miss cu gleznă de fotbalist

Fotbalul apreciază fetele frumoase! Le caută, le primește cu
brațele deschise și uneori are grijă de ele. Câștigătoarea de la
concursul Miss România 2010 a putut să urce pe podium numai după ce
a primit un ajutor de urgență de la medicul tricolorilor, Pompiliu
Popescu.

Nici nu se încheiase bine ultima etapă a Ligii I din 2010, că
lumea fotbalului românesc s-a reunit, luni, pentru superlativele
anului. Și nu o dată, ci chiar de două ori într-o singură zi.
Preludiul a avut loc la Hotelul Marriott, începând cu ora 17:30, la
„Gala Fanatik”. Masa centrală: conducerea federației, Nicu Gheară,
Viorel Păunescu și Răzvan Lucescu. Ținând cont de faptul că Nicu
Gheară este nașul lui Adrian Mutu, s-au făcut imediat conexiuni pe
relația dintre atacantul Fiorentinei și selecționer… Dan
Petrescu, laureatul la secțiunea „Antrenorul anului”, a stat la
aceeași masă cu Ilie Dumitrescu și cu Tibor Selymes, lor
alăturându-li-se, la un moment dat, și Cosmin Contra. „Gașca
tânără” a antrenorilor a pus lumea la cale vreme de o jumătate de
oră. Printre invitați s-au infiltrat și câțiva suporteri steliști,
care au pus ochii pe Eric de la Gaz Metan: „Frate, nu vii la noi?”.
Brazilianul a ridicat din umeri, râzând.

Andrei
Cristea, cel mai invidiat

La ora 19:30, toată lumea a migrat spre cea de-a doua reuniune,
găzduită de unul dintre saloanele recent inaugurate de Dumitru
Dragomir. „Gala Fotbalului Românesc”, organizată de FRF, Asociația
Fotbaliștilor Români și Clubul Român al Jurnaliștilor, a fost un
melanj între fotbal și frumusețe: o repriză de premii, alta
dedicată concursului Miss România Fashion TV 2010. Cel mai invidiat
dintre fotbaliști a fost de departe Andrei Cristea. Dinamovistul a
fost solicitat în juriul de la Miss, el nimerind la masă chiar
alături de câștigătoarea din 2009! La masa centrală, aceeași
așezare ca la Marriott.

Asta-i
culmea: nu-i place fotbalul!

Dacă la fotbal, învingătorii erau oarecum previzibili, concursul
de Miss a ținut asistența cu sufletul la gură. Și ochii pe
decolteuri! S-au făcut chiar și pariuri. Câștigătoare a ieșit
Sandra Bachici (foto, 17 ani), din Timișoara, care a adresat primul
mesaj de mulțumire medicului naționalei de fotbal a României. Cu o
zi înaintea concursului, ea a călcat strâmb și și-a rupt un
ligament la glezna dreaptă. „Dacă nu era domnul Popescu, nu puteam
concura. M-a tratat ca pe un fotbalist”, a explicat frumoasa
bănățeancă. Alături, mama Sandrei a oftat! La fel și mulți
fotbaliști. Miss România 2010 le-a tăiat-o însă scurt: „Nu am
niciun motiv să mă uit la fotbal”.
Altfel, Cristi Chivu n-a putut fi prezent pentru a-și ridica
premiul. El a fost declarat „Fotbalistul anului” la ambele gale de
luni, trofeul fiind ridicat de sora sa, Diana.

Nu a fost ceva complicat, pentru că astfel de intervenții facem
în fiecare zi. A concurat cu infiltrații și nu are nevoie de
operație

Pompiliu Popescu, medic naționala de fotbal

Superlativele anului
la „Gala Fotbalului Românesc”

Fotbalistul anului: Cristi Chivu (Inter
Milano)
Antrenorul anului: Dan Petrescu (Kuban
Krasnodar)
Investitorul anului: Adrian Porumboiu (FC
Vaslui)
Conducătorul anului: Marius Stan (Oțelul
Galați)
Arbitrul anului: Cristian Balaj
Cel mai bun atacant: Junior Moraes (Gloria)
Cel mai bun mijlocaș: Gabriel Paraschiv
(Oțelul)
Cel mai bun fundaș: Paul Papp (FC Vaslui)
Cel mai bun portar: Costel Pantilimon
(Timișoara)
Cel mai bun stranier: Wesley Lopez (FC Vaslui) și
Eric de Oliveira (Gaz Metan Mediaș).
Revelația anului: Cornel Râpă (Oțelul)
Golgheterul anului: Andrei Cristea (Dinamo)
Cea mai bună jucătoare: Cosmina Dușa
Cel mai bun jucător de fotbal în sală: Cosmin
Gherman
Comentatorul anului: Mihai Mironică
Jurnalistul anului: Daniel Nanu
Emisiunea anului: Replay, TVR

Publicat: 08 12. 2010, 08:51
Actualizat: 08 12. 2010, 08:52