MONSTRUOASA COALIȚIE!** Cine conduce fotbalul!?

Redactor:
Matei Udrea
MONSTRUOASA COALIȚIE!** Cine conduce fotbalul!?
  • Publicat:
  • Actualizat:

O alianță aparent contra naturii între Cristi Borcea și Gigi
Becali, șefii de la Dinamo și de la Steaua, iese la iveală de
fiecare dată când vreunul dintre domeniile vitale ale fotbalului
românesc dă semne că e pe cale să iasă din status quo-ul ultimilor
60 de ani.

Din timp în timp, Steaua și Dinamo își surprind suporterii
plasându-se de aceeași parte a baricadei în scandaluri ivite
aparent din senin. Miza acestor bătălii explică însă bizara
coaliție și reprezintă însăși esența supremației pe care cele două
cluburi din București au instaurat-o asupra fotbalului nostru încă
de la mijlocul secolului trecut. Subiectele pentru care cei doi
giganți își unesc vocile și forțele sunt câteva, dar fundamentale:
echipa națională, conducerea arbitrajului, comisiile federale. De
fapt, e vorba exact de pârghiile prin intermediul cărora se poate
manevra competiția.

Reacțiile din ultima vreme ale lui Gigi Becali și Cristi Borcea
demonstrează fără tăgadă că aceștia nu sunt dispuși să dea din mână
acești poli ai puterii și, implicit, frâiele fotbalului
românesc.

Naționala, „vopsitoria” de
fotbaliști pentru export

Telefoanele nocturne pe care Borcea i le-a dat lui Lucescu
junior explică războiul aparent fără sens izbucnit în preajma
fiecărui meci al tricolorilor. Steaua și Dinamo au nevoie de un
selecționer cooperant, care să-i convoace pe fotbaliștii „de
export”. Borcea și Becali nu pot spune asta deschis, așa că atacă
jocul echipei sau înfățișarea antrenorului. De același tratament a
beneficiat, în urmă cu ani, și Bölöni, un alt tehnician care a
încercat să fie independent. Loți a rezistat doar 10 luni.

Le-am refuzat jocurile mizerabile. Ei nu au decât
interese proprii!

Răzvan Lucescu selecționerul României

Arbitrajul, eternul as din mâneca
granzilor

Probabil că arbitrajul rămâne cea mai veche, dar și cea mai de
temut armă din mâna marilor puteri. Dinamo și Steaua au controlat
acest domeniu atât înainte, cât și după Revoluție. Aron Huzu,
fostul șef al „fluierașilor”, a plătit cu funcția intenția de a
trece sub o altă tutelă. Vasile Avram, urmașul sibianului, a fost
și el rapid pus la colț atunci când a schițat un gest de
independență. Indiferent de perioada istorică, arbitrii au fost
întotdeauna asul din mânecă pe care granzii nu vor să-l piardă.

Borcea mi-a zis că-l schimbăm imediat pe Avram, că
fotbalul românesc suntem noi, Becali și Borcea

Gigi Becali

Comisiile federale, „plasa de siguranță”

Toată lumea din fotbal ajunge, la un moment dat, în fața
comisiilor (de disciplină, de apel, de arbitraj etc). Cazul Adrian
Neaga (nesuspendat acum câțiva ani, deși fusese găsit dopat), cel
al lui Gabi Tamaș (a cărui judecată s-a amânat până după un meci
important) sau celebrul dosar „Valiza” sunt tot atâtea motive
pentru care Steaua și Dinamo reacționează violent de câte ori apare
câte un șef de comisie care se vrea autonom. Comisiile sunt acum pe
mâinile sigure ale aliatului Dumitru Dragomir.

Borcea comandă Comisia de
Disciplină

Gigi Becali în luna mai, după cazul Tamaș


Atenție la finalurile de
campionat

Răzvan Lucescu nu a rezistat. „Nu am vrut să intru în toate aceste
discuții. Sunt niște interese meschine și e incredibil ce se
întâmplă. Nu mă așteptam să se ajungă până aici”.
Selecționerul atacă frontal: „Toți acești conducători ar trebui să
își vadă de problemele lor. De finalurile de campionat care sunt
cum sunt”. E o afirmație care lasă loc interpretărilor: „Ca toate
finalurile. Ce? Ele nu lasă loc la interpretări? Și nu din cauza
jucătorilor sau a antrenorilor”.

Lucescu junior subliniază circuitul jucătorului în fotbalul
profesionist: „Nu naționala trebuie să ridice cota jucătorilor. Ei
trebuie să aibă performanțe la club și abia apoi să ajungă să joace
pentru prima reprezentativă!”.

„Selecția o voi face numai eu!”

Noul antrenor al tricolorilor le transmite un mesaj
conducătorilor obișnuiți să sune pentru a propune sau impune
jucători: „Selecția o voi face numai eu și nu voi ceda niciodată
presiunilor venite din partea unor astfel de oameni”.

Aceasta este țara în care trăim. Nu zic că România a
jucat perfect, dar toate atacurile au fost cu o răutate ieșită din
comun

Răzvan Lucescu, selecționer România

Mircea Sandu
mărturisește: „Îl susțin pe Răzvan”

Mircea Sandu, președintele FRF, nu împărtășește opinia celor care
contestă selecția făcută la națională. „Îl voi susține întotdeauna
pe Răzvan, pentru că este inadmisibilă situația în care s-a ajuns!
Domnii care atacă selecționerul trebuie să înțeleagă că fac foarte
mult rău fotbalului românesc”, a spus ieri „Nașul”, pe un ton
împăciuitor. Jupânul de la Casa Fotbalului îl asigură pe actualul
selecționer de întregul său sprijin și ia peste picior argumentele
aduse de șefii de cluburi. „Cum poate rosti Iancu numele lui
Pantilimon când Coman a apărat perfect în Franța? Apoi, eu credeam
că Răzvan va începe cu Roman titular la Paris! Este un talent
imens”, a spus „Nașul”. (Doru Gheorghiu)

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×