Motivarea judecătorilor în „Dosarul Transferurilor”. Explicația condamnărilor celor opt oameni de fotbal

  • A fost obținută motivarea judecătoarelor în cazul „Dosarul Transferurilor”. Aceasta relevă faptul că inculpații au fost judecați pe baza Codului Vechi și condamnați pe baza Noului Cod Penal

Pe 4 martie, Gică Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Ioan Becali, Victor Becali, Gigi Nețoiu, Cristi Borcea și Jean Pădureanu au primit pedepse cu executare în cadrul cazului „Dosarul Transferurilor”. La aproape o lună de la decizia judecătoarelor, a fost făcută publică și motivarea condamnărilor celor opt oameni de fotbal. Interesant este faptul că din motivare reiese faptul că inculpații au fost judecați pe baza Codului Vechi și condamnați pe baza Noului Cod Penal.

1. Motivarea pentru Victor Becali

„Prin urmare, potrivit articolului 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, redat mai sus, se aplică pedeapsa de 3 ani, la care se adaugă un spor obligatoriu de o de o treime din 5 ani – totalul celorlalte două pedepse aplicate (1 an și 8 luni), rezultând pedeapsa finală de 4 ani și 8 luni închisoare. În consecință, Curtea constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Becali Victor este Codul penal nou, în ceea ce privește cuantumul pedepselor, concursul de infracțiuni și incidența cauzei care înlătură răspunderea penală, anume, prescripția.”

2. Motivarea pentru Gică Popescu

„Astfel, în condițiile art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal redat anterior, se aplică pedeapsa de 2 ani, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din 3 ani și 4 luni – totalul celorlalte două pedepse aplicate (1 an, 1 lună și 10 zile), rezultând pedeapsa finală de 3 ani, 1 lună și 10 zile închisoare. În consecință, Curtea constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Popescu Gheorghe este noul Cod penal, în ceea ce privește cuantumul pedepselor, concursul real de infracțiuni existent și incidența cauzei care înlătură răspunderea penală – prescripția și a circumstanțelor atenuante.”

3. Motivarea pentru Gigi Nețoiu

„Astfel, în condițiile art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal redat anterior, se aplică pedeapsa de 3 ani, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din 6 ani – totalul celorlalte trei pedepse aplicate (2 ani), rezultând pedeapsa finală de 5 ani închisoare. În consecință, Curtea constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Nețoiu Gheorghe este Codul penal din 1969, în ceea ce privește cuantumul pedepselor, concursul real de infracțiuni existent și incidența circumstanțelor atenuante.”

4. Motivarea pentru Jean Pădureanu

„Astfel, în condițiile art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal redat anterior, se aplică pedeapsa de 2 ani, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din 6 ani și 8 luni – totalul celorlalte patru pedepse aplicate (2 ani, 2 luni și 20 de zile), rezultând pedeapsa finală de 4 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare. În consecință, Curtea constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Pădureanu Jean este Codul penal din 1969, în ceea ce privește cuantumul pedepselor, concursul de infracțiuni și incidența cauzei care înlătură răspunderea penală – prescripția și a circumstanțelor atenuante.

               5. Giovanni Becali

„Astfel, potrivit articolului 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, redat mai sus, se aplică pedeapsa de 3 ani și 6 luni, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din 8 ani și 6 luni – totalul celorlalte trei pedepse aplicate (2 ani și 10 luni), rezultând pedeapsa finală de 6 ani și 4 luni închisoare. Curtea constatăcă legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Becali Ioan este Codul penal nou, în ceea ce privește cuantumul pedepselor, concursul de infracțiuni și incidența cauzei care înlătură răspunderea penală, anume, prescripția.”

6. Cristi Borcea

„Astfel, în condițiile art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal redat anterior, se aplică pedeapsa de 3 ani, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din 10 ani – totalul celorlalte patru pedepse aplicate (3 ani și 4 luni), rezultând pedeapsa finală de 6 ani și 4 luni închisoare. În consecință, Curtea constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Borcea Cristian este Codul penal nou, în ceea ce privește cuantumul pedepselor, concursul de infracțiuni și incindența cauzei care înlătură răspunderea penală, anume, prescripția.”

7. Mihai Stoica

„Astfel, în condițiile art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal redat anterior, se aplică pedeapsa de 3 ani, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din 5 ani – totalul celorlalte două pedepse aplicate (1 an și 8 luni), rezultând pedeapsa finală de 4 ani și 8 luni închisoare. În consecință, Curtea constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Stoica Mihai este Codul penal din 1969, în ceea ce privește cuantumul pedepselor, concursul de infracțiuni și incidența cauzei care înlătură răspunderea penală – prescripția și a circumstanțelor atenuante.”

8. George Copos

„Conform art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, în caz de concurs de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Așadar, se aplică pedeapsa de 3 ani, la care se adaugă un spor de o treime din 2 ani (8 luni), rezultând pedeapsa finală de 3 ani și 8 luni închisoare. În consecință, Curtea constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Copos Gheorghe este Codul penal actual, în ceea ce privește cuantumul pedepselor și incidența cauzei care înlătură răspunderea penală, anume, prescripția.

Pentru ce fapte au fost găsiți vinovați cei opt oameni de fotbal

1. Victor Becali: evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, spălare de bani

2. Gică Popescu: înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, spălare de bani, evaziune fiscală

3. Gigi Nețoiu: spălare de bani, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave

4. Jean Pădureanu: înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, spălare de bani, evaziune fiscală

5. Giovanni Becali: înșelăciune în formă continuată, evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, constituirea unui grup infracțional

6. Cristi Borcea: înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, evaziune fiscală, spălare de bani, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni

7. Mihai Stoica: evaziune fiscală, spălare de bani

8. George Copos: înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală

A

Publicat: 01 04. 2014, 19:16
Actualizat: 01 04. 2014, 19:50