Motivul pentru care Hagi „a trădat” Realul:** „Am mers la Barcelona pentru el!” „Regele” s-a dezbrăcat de secrete pentru site-ul FIFA

Fostul internațional Gheorghe Hagi a acordat un interviu site-ului oficial al FIFA, în care vorbește despre cariera sa de jucător, despre fotbalul internațional și despre proiectul său, academia care îi poartă numele.

Interviul face parte dintr-o serie pe care site-ul Federației Internaționale de Fotbal o dedică foștilor jucători împlicați în dezvoltarea fotbalului.

„Oriunde a jucat, Gheorghe Hagi a lăsat o amprentă de neșters. El este unanim acceptat ca jucătorul român cel mai bun din istorie și a avut rara oportunitate de a juca atât pentru Real Madrid, cât și pentru FC Barcelona. Un fotbalist extravagant dotat, creativ, un jucător cu calități, Hagi este considerat pe drept unul dintre cele mai mari talente ale generației sale”, se arată în prezentarea pe care fifa.com i-o face fostului căpitan al echipei naționale.

Prezentăm în continuare, interviul acordat de Hagi pentru fifa.com:

FIFA.com: Poți să ne spui cum a început cariera ta?

Gheorghe Hagi: Mi-a plăcut fotbalul de când mă știu. La vârsta de trei ani, părinții m-au dus la un club din Constanța, iar la 11 ani participam deja într-o competiție, Cupa Speranței, în care am fost desemnat doi ani la rând cel mai bun jucător.

Ce crezi despre dezvoltarea fotbalului în zilele noastre și de nivelul de investiții al FIFA. Joacă FIFA un rol esențial?

Fiecare program de promovare a fotbalului organziat de FIFA în zonele mai puțin dezvoltate reprezintă o bună și binevenită inițiativă, un important element în interiorul acestor comunități. Preocuparea FIFA în asigurarea egalității, fair-play-ului și globalizării în fotbal este admirabilă.

Care este părerea ta despre fotbalul feminin?

Calitatea fotbalului feminin crește de la o competiție la alta. Este ciudat, dar în același timp frumos pentru noi, bărbații, să vezi fetele jucând și progresând.

Foști jucători profesioniști s-au implicat în fotbalul pe plajă. Ai încercat și tu această disciplină?

Îi admir pe cei care se implică în fotbalul pe plajă. După ce am renunțat la cariera profesionistă, am participat și eu la câteva turnee de fotbal pe plajă. Fiind născut la malul mării, sunt familiarizat cu fotbalul pe plajă. Acum, jocul este peste tot.

Ca fotbalul pe plajă, fotbalul în sală se dezvoltă peste tot. Ce părere ai de această expansiune rapidă?

Așa cum am spus, fotbalul este peste tot: în sală, pe iarbă, pe stradă, pe terenuri sintetice. Fotbalul a devenit o religie.

Cariera ta te-a purtat pe la cluburi diferite și fotbalul a evoluat mult de când ai început tu să joci fotbal. Care este percepția ta despre fotbalul modern?

Tehnica învinge întotdeauna forța. Astăzi, tendința este să contezi atât pe tehnica individuală a jucătorilor, cât și pe tactica bazată pe tehnica grupului.

Cum se poate un jucător inspira din realizările tale?

Fiind răbdător și tenace, apoi găsind o echipă care să creadă în el, care să îi ofere un loc de titular, ceea ce îl va ajuta să crească și să obțină un echilibru.

Ești un idol pentu mulți tineri, dar care au fost eroii tăi când erai copil?

Când am fost copil, nu am putut să văd multe meciuri internaționale, dar chiar și așa știam că Johan Cruyff era cel mai mare jucător. Când am ajuns la Barcelona în 1994, el era antrenor și am mers acolo din acest motiv. A fost extraordinar, chiar dacă nu jucam mereu. Lucrând cu el, mi-am completat potențialul. Era extraordinar, cel mai bun. Românul care m-a impresionat când eram mic a fost Anghel Iordănescu, un jucător creativ, de piciorul stâng și el. Mai târziu, el a fost antrenorul meu la Steaua și la echipa națională, ceea ce a reprezentat un sentiment de nedescris pentru mine.

Care sunt diferențele dintre fotbalul profesionist și cel amator?

Calitatea în toate privințele: de la organizare la jucători și la expunere.

Care este implicarea ta în sectorul juvenil?

Am pus în practică un proiect unic în România, Academia Gheorghe Hagi. Am investit în infrastructură și am creat o bază de pregătire cu opt terenuri, hotel și restaurant pentru jucători. Academia are circa 280 de jucători de toate vârstele, iar 66 dintre ei fac parte din programul nostru, care asigură pregătire, cazare și școală. La numai trei ani de la crearea academiei, ea a devenit cel mai bun centru de pregătire din România la toate categoriile de vârstă, promovând 22 de jucători la echipele naționale.

Mediafax

Publicat: 23 10. 2012, 13:36
Actualizat: 23 10. 2012, 13:37