Mutu, aproape de fericire!** Victor Becali: ‘Decizia TAS a fost suspendată temporar’
Impresarul Victor Becali a declarat, luni seară, agenției
MEDIAFAX, că Tribunalul Federal al Elveției a dat o
decizie de suspendare temporară a hotărârii TAS, prin care
atacantul Adrian Mutu era obligat la plata unei daune în valoare de
17 milioane de euro către clubul Chelsea.
„Nu avem nici noi prea multe date în momentul de față.
Din ce am înțeles de la avocații noștri, este o decizie de
suspendare temporară a deciziei TAS, luată azi de Tribunalul
Federal al Elveției. Noi acum ne judecăm cu Chelsea la Tribunalul
Federal și nu la TAS. La TAS nu se mai poate ataca în niciun fel
acest caz. Repet însă nu am multe informații, trebuie să vedem și
noi exact actul și să discutăm pe îndelete cu avocații noștri. Cel
mai probabil mâine vom afla exact situația deciziei luate azi de
Tribunalul Federal„, a spus Victor Becali.