Prins dopat cu un medicament pentru pierderea în greutate, Adi Mutu are șanse să scape fără suspendare. Mama jucătorului susține că pe prospectul medicamentului scrie că e produs naturist și menționează că are în componență substanțe interzise. Rodica Mutu spune că fiul ei nu folosește asemenea pastile și le-a luat din greșeală.
Dacă se dovedește că pe prospect scrie că e produs naturist, șansele ca atacantu Fiorentinei să scape nepedepsit cresc foarte mult. Este cunoscut cazul handbalistei Simona Vintilă, care a fost depistată pozitiv cu aceeași substanță, dar care a fost iertat pentru că prospectul nu avertiza de pericolul la care se expune.
„Pe prospect nu scrie nimic. Este vina celor care au fabricat medicamentul. Eu încă nu am vorbit cu el, este cu avocații. Mi-a transmis să stau liniștită. Este o prostie, nu a fost ceva intenționat. Eu am luat pastilele cu mine, în Italia și cred că le-am uitat pe acolo. Cred că le-a luat din curiozitate, mă lăudam că am slăbit. El nu folosește pastile de slăbit. Pe cutie scrie că este produs naturist și nu scrie că ar conține substanțe interzise”, a spus Rodica Mutu la Telesport.
În cazul în care pe prospectul medicamentului luat de Adrian Mutu nu figurează, în compoziție, prezența sibutraminei, atacantul Fiorentinei ar putea scăpa doar cu o mustrare, sau, în cel mai rău caz, cu o suspendare de un an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER