Mutu are șanse să scape nepedepsit: **”Pe prospect scria că e medicament natural”
Prins dopat cu un medicament pentru pierderea în greutate, Adi
Mutu are șanse să scape fără suspendare. Mama jucătorului susține
că pe prospectul medicamentului scrie că e produs naturist și
menționează că are în componență substanțe interzise. Rodica Mutu
spune că fiul ei nu folosește asemenea pastile și le-a luat din
greșeală.
Dacă se dovedește că pe prospect scrie că e produs naturist,
șansele ca atacantu Fiorentinei să scape nepedepsit cresc foarte
mult. Este cunoscut cazul handbalistei Simona Vintilă, care a fost
depistată pozitiv cu aceeași substanță, dar care a fost iertat
pentru că prospectul nu avertiza de pericolul la care se
expune.
„Pe prospect nu scrie nimic. Este vina celor care au
fabricat medicamentul. Eu încă nu am vorbit cu el, este cu
avocații. Mi-a transmis să stau liniștită. Este o prostie, nu a
fost ceva intenționat. Eu am luat pastilele cu mine, în Italia și
cred că le-am uitat pe acolo. Cred că le-a luat din curiozitate, mă
lăudam că am slăbit. El nu folosește pastile de slăbit. Pe cutie
scrie că este produs naturist și nu scrie că ar conține substanțe
interzise”, a spus Rodica Mutu la Telesport.
În cazul în care pe prospectul medicamentului luat de Adrian
Mutu nu figurează, în compoziție, prezența sibutraminei, atacantul
Fiorentinei ar putea scăpa doar cu o mustrare, sau, în cel mai rău
caz, cu o suspendare de un an.