„Nae m-a salvat de Securitate. Când n-aveam ce pune pe masă, ne-am dus la Rică la Crevedia. Am plecat plini și am rămas cu un carton de ouă și cu niște gheare”. Prietenia de pe strada Veronica Micle

Nicolae Manea (60 de ani) s-a dus acolo, unde de milioane și milioane de ani, se duc toți oamenii. A plecat însă prea devreme, răpus de o boală incurabilă. În urma lui au rămas povești cu miile, pagini de statistică, imagini vișinii și prieteni cărora le răsună încontinuu în minte vocea sa. ProSport a stat de vorbă luni seara cu unul dintre cei mai apropiați amici ai săi. Nu provine din fotbal, face parte din epoca romantică a sportului, una în care reprezentanți ai diversor discipline sau adversari se aveau ca frații, își dădeau mâna peste o carafă de vin și plecau din arene la braț. Dumitru Spîrlea e cel mai sonor nume din pentatlonul modern românesc, mixul de scrimă, călărie, atletism, natație și tir. În prezent e oficial în Federația Română de Națiație și Pentatlon Modern, iar în timpul liber mai urmărește tot ce se întâmplă în tenisul românesc și în tenisul mondial. Mai ales că pereții sufrageriei sale sunt tapetați cu toate trofeele și diplomele fostului nr.7 WTA. Irina Spîrlea, fiica sa. 

Dumitru Spîrlea, la una dintre probele de foc ale pentatlonului modern: tirul

Domnule Spîrlea știu că în aceste momente vă e greu să…
Da, e foarte greu. În 1975 am devenit vecini de scară, la un bloc pe strada Veronica Micle din București și ne-am plăcut reciproc. Veronica Micle e lângă Bulevardul Titulescu, acolo s-a legat o prietenie veche de 39 de ani. Când am aflat despre dispariția lui Nae nici n-am putut să fac socoteala câți ani au trecut de la vremurile în care simțeam că avem toată lumea la picioare. Nu era un tip generos, era foarte generos, nici nu se găsesc epitete pentru a-l descrie. Plus că avea o poantă pentru oricine era supărat. Umorul lui făcea și cea mai încruntată statuie să zâmbească.

De unde moștenise harul ăsta?
De la tatăl lui. Papașa i se spunea, n-a făcut sport. Era un comediant genial și Nae de la tatăl lui a luat puterea de a-i face pe toți să zâmbească. I-am cunoscut pe toți din familia lui, pe părinții lui, pe cei doi frați gemeni – unul dintre ei a murit – și pe sora lui. Nici acum nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat, am ținut tot timpul legătura cu soția lui, Vicki și chiar și cu Florin (n.r. – fiul mai mare) am vorbit când era în Franța.

„Dom”le, odată își luase niște blugi din Turcia și i-am zis „Te rog, sunt ai tăi, Godzi!” Erau prea scurți pentru mine”

Vorbeați despre generozitatea lui…
Dom”le, odată își luase niște blugi din Turcia și i-am zis „Te rog, sunt ai tăi, Godzi!„. El așa-mi zicea: Godzi de la Godzila, că eram mare, eram înalt (n.r. – tatăl Irinei Spîrlea are 1,88 m). Bine, îmi ajungeau până la ciorapi, nici n-aveam cum să-i îmbrac, dar reacția lui spune totul despre caracterul său. Îmi zboară mintea de la una la alta, nici nu mai știu ce să-ți zic, nici nu-mi mai găsesc cuvintele.

Credeți că era…?
(ne întrerupe) Aaa, odată, de Paște! N-aveam ce pune pe masă, nici eu, nici el, aveam copiii mici, n-aveam niciun ou și făceam haz de necaz în sufragerie la el. De-odată îl văd că se uită fix în ochii mei și-mi zice: „Ia să-l sunăm noi pe Rică să vedem ce face…”. Și, din una în alta, ce-i spune Răducanu!? „Păi băi, Nae, băi. Unde joacă, mă, Ricanu”!? Nu la Crevedia?”.Rică juca la Crevedia atunci și era mândru nevoie mare. Alt super caracter. Ne-am dus la fabrică și crede-mă… nu mai aveam loc în Dacie de cartoane de ouă, de piept de pui, stăteau munți de cartoane de ouă în luneta Daciei. Am ajuns în cartier, au venit vecinii la mașină. Ce crezi că s-a întâmplat?

L-ați sunat pe „Ricanu” din nou?
Nici vorbă. Nae le-a dat la toți câte ceva să aibă toți un Paște bogat. Se bucura numai cât îi vedea că-s fericiți. Prietenii. Vecinii. Să nu crezi că am făcut o mie de drumuri pe scări. El a rămas cu un carton de ouă, niște piept și niște gheare. Eu cu un carton de ouă, cu niște pulpe și un pachet de gheare. Cu asta am rămas. Dar a fost o zi frumoasă. Ba stăteam și mâncam la el toată familia, ba veneam la noi… Eram ca frații…Numai de bine de Nae. Nici acum nu-mi vine să cred, s-a dus prea repede. Un tip dezinteresat, ajuta pe toată lumea.

O viață pentru Rapid

Oreionul dătător de energie.  „L-am dus acasă… era galben-verde la față. Nici nu mai putea să vorbească, abia se mișca. Dar jucase pentru Rapid. Și asta îl făcea fericit”

Erați la Steaua, el la Rapid, vă tachinați?
Nuuuu, eram ca frații, se formau alte legături pe vremea aceea, nu ca acum. Odată avea oreion, era galben la față și m-a rugat să-l duc până în Giulești că avea Rapidul meci. Erau în B pe atunci. Am zis: >>, dar nu e bine să ieși din casă. L-am dus. M-am dus în tribune și mi-a zis că se duce până la vestiar la băieți să le ureze succes. Meciul stătea să înceapă și el nu mai venea. Mă uitam în stânga și-n dreapta și el nu mai apărea… Când-colo”… Nae al meu intră pe teren. În primul 11. Nu-mi venea să cred. A dat și gol atunci. L-am dus acasă… era galben-verde la față. Nici nu mai putea să vorbească, abia se mișca. Dar jucase pentru Rapid. Și asta îl făcea fericit. A stat nu știu câte zile închis în casă apoi. Ă‚sta era Nae.

Vorbeați de mâna de ajutor pe care le-o întindea tuturor prietenilor…
Pe mine m-a salvat de Securitate. El și cu Nelu Motroc. (n.r. – fostul mare jucător și antrenor al Rapidului Ion Motroc, tatăl lui Florin Motroc).

Ce au în comun Scrisoarea, Securitatea și Automatica

Cum?
Mă dăduseră afară de la Steaua și eram „oaia neagră„. Și cunoscuții o luau pe altă parte când mă vedeau. Și Nae tot venea la mine, îl supăra faptul că eram preocupat și nu găsea nicio soluție. Până într-o zi când i-a străfulgerat prin minte o idee. Să-l sun pe Nelu Motroc, fostul lui antrenor. Nea Nelu era pe atunci antrenor la Automatica și mă cunoștea din facultate, de la ICEF, unde dânsul era profesor. Eu dădusem și la fotbal examen. „Mâine la 9:00 ești la mine„, a zis Nelu Motroc.  Tocmai își pusese capul pe ghilotină pentru mine. Și m-a ajutat.

Nu mi-ați spus de ce ați avut probleme cu Securitatea.
Domnule, scrisesem o scrisoare în străinătate și au prins persoana prin care o trimisesem. Și așa au ajuns la mine. De acolo au început toate problemele. Dar Nae m-a ajutat. 

Foști jucători de-ai dânsului au susținut în ProSport că nu l-au văzut niciodată supărat. Dumneavoastră l-ați văzut?
De două ori l-am văzut supărat. Doar atunci când era vorba despre sănătatea copiilor lui. Aș putea să mai revăd încă zeci de întâmplări frumoase cu el, dar…

Vă rog…
Merită respectul tuturor pentru că n-a fost ranchiunos cu nimeni. Jucau cu Dinamo sau cu Steaua și el ieșea ținându-se de gât cu toți adversarii. Așa era pe vremuri, pe teren era una, în afara terenului era alta. Și suporterii erau așa, cu atât mai mult, un suflet mare. Dar cum îți spuneam, aș putea să-ți mai povestesc nu știu câte lucruri frumoase, dar sunt prea trist, nici nu mai am putere acum…

FOTO DE COLECȚIE de la Revelionul din 1982. De la stânga la dreapta: Florin și Costin (băieții familiei Manea), Daniel și Irina (copiii familiei Spîrlea). 

• Nicolae Manea s-a stins din viață luni, la vârsta de 60 de ani, după o lungă suferință provocată de cancer la ficat
• Trupul neînsuflețit se află la Biserica Sfânta Paraschiva, iar înmormântarea va avea loc joi, la Cimitirul Străulești 2

CITEȘTE ȘI:

Cândva, în decembrie: 1989-2014. Cum să omori o familie cu un singur glonț. Mama lui Petre Astafei plânge de 25 de ani la mormântul fiului ei rugbist: „Erau trei de «F» în comunism: frig, foame și frică”