Nana Falemi, singurul fost fotbalist de Liga 1, ales voluntar pentru Euro 2020 la București | INTERVIU
Nana Falemi face parte din cei 1000 de voluntari aleși de UEFA pentru cele 4 meciuri de la București din cadrul turneului final Euro 2020. Fostul internațional camerunez, jucător la Petrolul și Steaua în anii 2000, a fost una dintre cele 2400 de persoane care au aplicat pentru acest post. Interesant e că au mai fost câțiva foști jucători divizionari care și-au dorit angajamentul, doar mijlocașul la închidere din epoca Pițurcă a reușit. De asemenea, au aplicat pentru voluntariat avocați, profesori universitari, persoane care au lucrat pentru NATO și chiar piloți de aeronave. Nana Falemi a aflat vestea de la Prosport.
Prosport: Felicitări!
Nana Falemi: Mulțumesc. Mi-am dorit o nouă provocare și iată că a ieșit. E o experiență, am vrut să încerc să ajut și eu cum pot. Eu un eveniment continental, e o sărbătoare a fotbalului și fiecare poate ajuta cu câte puțin. Dacă duc o sticlă de apă cuiva sau dacă le ofer o informație utilă, înseamnă că am pus și eu o cărămidă la buna desfășurare a evenimentului. E vorba și despre spirit civic.
Cum ți-a venit ideea?
Din discuții cu cei de la FRF. Le-am zis că îi pot ajuta dacă au nevoie, am fost la interviu și acum, aflu de la tine, am fost acceptat. O să-mi verific și mailul, să nu mă păcălești (râde)
Ideea de voluntariat în România nu prea există.
E adevărat. Dar uită-te în jurul tău. Toți vor multe și repede, dar nu sunt dispuși să facă mai nimic. Hai să punem toți mână de la mână, să ajutăm și apoi să avem pretenții. Bucureștiul e gazda unui eveniment uriaș, dacă vrem să iasă bine, haideți să ajutăm cum putem. Sunt sigur că din această experiență vom avea de câștigat cu toții.
1000 de voluntari pentru cele 4 meciuri de la Euro 2020
Pentru UEFA EURO 2020, voluntarii vor avea o importanță crucială în desfășurarea cu succes a turneului. Este o ediție specială a turneului, cu 12 orașe-gazdă, și un program de voluntariat de înaltă calitate va fi implementat în toate aceste orașe. Voluntarii vor contribui la diferite proiecte, precum ticketing, operațiuni media, servicii pentru spectatori, logistică, transport și multe altele. În București, peste 1000 de voluntari vor face parte din echipa de organizare a turneului UEFA EURO 2020.
Avem în echipa noastră un fost jucător din Liga 1, Nana Falemi, dar și rude ale unor jucători de națională. O primă repetiție cu voluntarii a avut loc cu ocazia găzduirii tragerii la sorți a grupelor EURO 2020, din noiembrie. 171 de voluntari au contribuit la un eveniment de succes și au primit aprecieri din partea UEFA
Diana Pirciu, Manager Voluntari
Pentru prima oară în 12 țări
Ediția din 2020 a Campionatului European de fotbal celebrează 60 de ani de la prima ediție și are un format special, de sărbătoare europeană. Pentru prima oara, turneul final se va derula în 12 țări, ridicând cererea de bilete de meci la 3 milioane. Față de ediția din 2016, vor fi mai mult cu 500.000 de bilete vândute. Primul milon de bilete au fost puse în vânzare de către UEFA cu un an înaintea turneului, în iunie 2019.
Programul meciurilor de la București
14 iunie, ora 19:00: Austria – Câștigătoare play-off D sau A
18 iunie, ora 16:00: Ucraina – Câștigătoare play-off D sau A
22 iunie, ora 19:00: Ucraina – Austria
29 iunie, ora 22:00: Locul 1 grupa F – Locul 3 grupa A/B/C/D