„Nașu” are emoții







FRF traversează unul din cele mai dificile momente din istorie. Corpodean, Savaniu și Lică sunt arestați, Prunea și Kassai suspectați, iar problemele par să nu se oprească aici.

Impresarul Mircea Moise, păgubit cu 500.000 de euro în cazul Keșeru a depus o plângere la DNA împotriva președintelui FRF, Mircea Sandu și a secretarului general Adalbert Kassai. Cum procurorii au hotărât neînceperea urmăririi penale, Moise a mers mai departe în instanță, unde, în această săptămână, judecătorii se vor pronunța în privința reînceperii anchetei referitoare la cei doi. În cazul în care verdictul le va fi nefavorabil, oficialii federației vor trebui să dea explicații privind respingerea memoriilor lui Moise, depuse ca urmare a încălcării contractului de impresariat de către Claudiu Keșeru, caz în care instanța i-a dat dreptate agentului de jucători.

Știu că domnii de la FRF l-au luat ca avocat pe fostul ministru al justiției, Valeriu Stoica, dar eu sper ca justiția să țină cont de lege și să ia decizia corectă!

Mircea Moise, agent FRF

 

Publicat: 27 04. 2009, 22:07
Actualizat: 27 04. 2009, 22:11