După Adrian Mutu, președintele federației, Mircea Sandu (foto, în stânga), a hotărât să încerce și el munca în televiziune.
„Nașul“ a acceptat invitația postului Sport Klub și a comentat miercuri seară, alături de Ovidiu Drăgan, derby-ul din Eredivisie, dintre Ajax Amsterdam, fără Mitea și Ogăraru, și PSV Eindhoven, încheiat cu o remiză albă.
„Nu am avut absolut nicio emoție, nici nu mi se pare foarte greu, având în vedere că mi-am petrecut aproape toată viața în preajma gazonului. Dacă voi mai avea ocazia, mi-ar plăcea să repet această experiență“, ne-a mărturisit Sandu.
Altfel, președintele FRF a dezvăluit și faptul că meciul cu Rusia, care va fi găzduit de stadionul Steaua, va reprezenta un test pentru publicul bucureștean: „Dacă se vor comporta la fel ca la meciul cu Belarus, din 2006, atunci naționala va juca numai în provincie!“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER