Nașule, cum se vede din tufiș?

Cum scoate capul de viperă câte un conflict în vestiarul echipei
naționale, poți să juri că avem în fruntea federației un elvețian
get-beget. În momentele în care toți se perpelesc pe jăratic,
Mircea Sandu e rece, distant, neutru ca un demnitar de canton
helvet. Privește de undeva de sus, din Olimpul său, la zbaterile
muritorilor. Probabil că Nașul a văzut de prea multe ori filmul
„Duzina de ticăloși” și s-a amorezat de rolul lui George Kennedy,
un șef de stat major american care privea din tufișuri la
exercițiile de luptă, război în toată regula, și trăncănea într-una
când trebuia să se implice: „eu sunt doar observator, n-am voie să
mă bag”.

Nici Nașul nu se bagă. O vorbă cumpătată, așezată, bătrânească
ar fi sugrumat din leagăn conflictul de dinaintea lui Euro 2000 și
nu s-ar mai fi ajuns la mazilirea lui Pițurcă, decizie regretată
public ulterior chiar de către șeful FRF. La vremea respectivă
însă, a privit tolănit într-o rână cum bulgărele se dolofănea
luând-o la vale și apoi a scos bărbătește castanele din foc cu
mâinile păpușărite din Comitetul Executiv.

Ce-a priceput din povestea amară de acum un deceniu vedem prea
bine azi. Între Răzvan Lucescu și Mutu se tot înalță un munte de
gheață și Mircea Sandu iarăși nu se bagă. Când conflictul îl mai
calcă pe propriile bătături, doar atunci, mai aruncă peste umăr
câte o vorbă în doi peri, după care se cuibărește iarăși în
carapacea observatorului neutru. O invitație la o cină în trei ar
fi lămurit multe, poate totul. Nașul lasă însă senzația că nu se
bagă de parcă ar fi vorba de cantitatea de pesticide la hectar. În
fond doar un exercițiu de diplomație, un antrenament dacă se tot
visează mâna dreaptă a lui Platini.

P.S. Cu această neutralitate prezidențială de forță, probabil că
toată cariera lui Dobrin la națională s-ar fi încheiat după
Mexic.