Neșu a împlinit 29 de ani! **Sperăm cu tine: „Mihai, you”ll never walk alone!”
Neșu a împlinit ieri 29 de ani, iar clubul din Utrecht a pregătit special pentru el mai multe evenimente care au ca scop o strângere de fonduri pentru „Fundația Mihai Neșu”. Printre acestea s-au numărat un meci între juniorii clubului și o echipă pe care a antrenat-o „Bichonul”, dar și un moment special creat de fani chiar înainte de startul meciului cu Alkmaar.
În Utrecht nu este frig ca în București, dar vântul pătrunde fără probleme prin orice geacă. Termometrele indică trei grade, însă „real feel”-ul este de minus trei. Ne aduce aminte de capitala noastră, dar lipsesc nămeții de zăpadă. Utrecht este orașul căruia chiar îi stă bine când plouă, mai ales dacă este duminică și nu găsești picior de om pe străzi. De această dată e doar ud pe jos și din cer cade o grindină măruntă. Nu ține mult, iar norii se despart, soarele făcându‑și apariția chiar când ajungem la stadion. Temperatura crește brusc și ne vine să zâmbim. Mihai e sus în lojă și ne salută.
Meci de juniori arbitrat de tata
Pe teren își fac apariția 22 de copii. E un meci demonstrativ între o grupă de juniori a lui Utrecht și o echipă care a fost antrenată de Mihăiță Neșu. Jocul este arbitrat de tatăl său, Mircea, iar pe banca echipei sale stă bunul său prieten, George Ogăraru, o apariție surpriză pentru Mihai. „I-am zis că nu pot să ajung la meci. Va fi o surpriză și pentru el când mă va vedea, pentru că toată săptămâna i-am spus că am treabă în Elveția”, spune Ogăraru.
2 euro pentru un gol
Începe meciul, golurile curg în poarta echipei lui Neșu, dar el zâmbește din lojă. Nu cine câștigă contează, atât timp cât fiecare gol aduce fundației 2 euro. Este 10-0 pentru juniorii lui Utrecht, dar devotamentul echipei care joacă în echipamentul cu „Fundația Mihai Neșu” nu lipsește. Marchează și ei, de două ori, iar un puști de 10 ani își formează o inimă din degetele mâinilor și o îndreaptă către lojă, spre „Bichon”. Se încheie partida și Mihai ne primește în loja sa. Este îmbrăcat cu un trening gri și are în picioare niște UGG-uri. Nu lipsește gadgetul pe care îl manevrează cu ajutorul paiului și gesticulează orice vorbă cu mâna dreaptă.
„A fost supertare! Sunt mulțumit de băieții mei. S-au descurcat onorabil, chiar dacă au mâncat bătaie cu 10-2. Erau pentru prima oară pe un teren mare”, spune Mihai asemenea unui antrenor. Nu uită că meciul a fost arbitrat chiar de tatăl său. „M-am bucurat să îl revăd pe teren. Îi stă bine, dar sper să nu fi obosit prea mult în urma acestui meci, pentru că am nevoie de el ca să mă îngrijească”.
„Don’t give up”
Ieșim în curtea stadionului și lumea deja începe să se adune pentru meciul cu Alkmaar, din etapa a 22-a a Eredivisie. Steaguri în culorile României se zăresc fără prea mari probleme, iar câteva persoane cu dizabilități, în scaune cu rotile, strâng bani pentru fundația românului. Pe aceste scaune este inscripționat mesajul „Don’t give up. Forever Mihai Neșu”. Toți acești bani se duc către fundația lui Neșu, care dorește să ajute copiii.
„You’ll never walk alone”
Meciul stă să înceapă, iar „Bichonul” este din ce în ce mai emoționat. Nu mai este ascuns de geamul din lojă, de această dată preferând un loc în tribună. Are pe cap o căciulă îmblănită și glumește cu băiatul lui Ogăraru. Camerele îl au în prim-plan, în timp ce pe teren apare tricolorul României cu numele lui Neșu. Stadionul cântă imnul lui Liverpool, „You’ll never walk alone”, iar lacrimile își fac apariția pe chipul sărbătoritului.
Am făcut această fundație pentru că sunt mulți copii cu dizabilități în România care nu beneficiază de condițiile din Olanda
Mihăiță Neșu
A fost un moment emoționant când i-am văzut pe băieții pe care i-am antrenat jucând primul lor meci pe teren mare
Mihăiță Neșu
Mă bucur că am putut fi alături de prieteni la evenimentele de la stadion. Ogăraru m-a păcălit toată săptămâna. Mi-a spus că nu poate veni, pentru că are treabă în Elveția. Chiar și băiatul lui mă mințea
Mihăiță Neșu
284 de zile au trecut de la accidentul suferit de Mihai Neșu la un antrenament al echipei sale. Pe 10 mai 2011, Alje Schut a căzut peste Neșu, producându-i acestuia o fractură cervicală
S-au vândut eșarfe cu chipul lui Neșu
Magazinul suporterilor echipei olandeze s-a transformat ieri în magazinul oficial „Mihai Neșu”. Susținătorii olandezi au putut să își achiziționeze din incinta stadionului eșarfe cu chipul lui Neșu, dar și steaguri ale României. Banii obținuți din vânzarea acestora au mers în conturile Fundației înființate de fostul fundaș stânga.
„Să nu-ți pierzi speranța!”
Jucătorii și conducătorii de la Steaua i-au transmis mai multe mesaje lui Neșu prin intermediul site-ului oficial al clubului