Neșu împlinește azi 29 de ani, dar nu se poate bucura!** „Sunt cel mai faimos fotbalist din România, în timp ce eu nu mai joc deloc!”

Mihăiță Neșu împlinește astăzi 29 de ani, iar clubul FC Utrecht i-a pregătit mai multe surprize. O parte din banii din încasările meciului cu AZ Alkmaar vor fi donați fundației conduse de român.Neșu a acordat un interviu pentru publicația olandeză Voetbal International în care a vorbit despre accidentul suferit.

„După ce am stat 6 luni într-un centru medical de recuperare, nu am mai suportat și am cerut să plec acasă. Mă simt mai bine. Sunt cel mai faimos fotbalist din România, în timp ce eu nu mai joc deloc. Chiar dacă nu îmi place publicitatea, anul trecut am fost subiect de știri mai mult decât oricine”, a spus Neșu.

„Visez că sunt un om normal”

„Nimeni nu știe ce se va întâmpla, doar Dumnezeu. Doctorii nu vor să-mi dea iluzii. În centrul de recuperare, îmi ziceau că probabil nu-mi voi putea mișca niciodată brațul stâng. Și iată că l-am mișcat. Totul depinde de nervi. Dacă lucrurile rămân așa, atunci nu voi mai putea merge niciodată. Mai există însă speranțe, care sunt legate de statistică și de alte precedente. Fiecare caz e diferit. În fiecare zi mă culc cu speranța că dimineață va fi mai bine și că într-o zi mă voi vindeca. Câteodată visez că sunt încă un fotbalist. Visez că sunt un om normal. Sunt sigur că și în viitor voi fi”, a mai spus Mihaiță.

Publicat: 19 02. 2012, 13:35
Actualizat: 19 02. 2012, 13:51